Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Cezar Corâci a fost demis de la conducerea UGIR-1903

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 4 mai 2011 ·

Ioan Cezar Corâci, unul dintre cei mai vo­cali reprezentanţi ai patronatelor, care a ocu­pat din 2005 încoace funcţia de preşedinte al confederaţiei patronale UGIR-1903, a fost schim­bat ieri din funcţie, conform unui comu­ni­cat al unor federaţii membre în patronat.

Federaţiile afirmă că acesta ar fi contractat un proiect european în numele UGIR-1903, în care şi-a implicat fiicele şi alte rude prin alianţă, fără a avea acordul confederaţiei.

Uniunea Generală a Industriaşilor din România - UGIR-1903 afirmă că este una din cele mai mari confederaţii patronale locale, fiind compusă din peste 60 de de federaţii şi or­ga­nizaţii patronale de ramură, potrivit infor­ma­ţiilor de pe site-ul instituţiei. Printre acestea se numără şi cele trei confederaţii care l-au con­testat pe Cezar Corâci, respectiv Asociaţia Patronatului Român al Investitorilor în Afa­ceri Imobiliare, Federaţia FEPAIUS (textile, con­fecţii, pielărie) şi Federaţia Naţio­na­lă a Şco­lilor de Şoferi din România.

"UGIR-1903 nu avea conducere din luna iu­nie a anului trecut, iar ieri (luni - n.red.) Co­le­giul Director a hotărât să-l numească preşe­din­te interimar pe Marius Eugen Opran, care a fost director executiv în cadrul patronatului. De­cizia a fost luată în urma gravelor abateri pe care le-a făcut Cezar Corâci, care a accesat fon­duri europene în numele UGIR-1903, fără a avea acordul Colegiului Director. Opt persoa­ne din familia sa lucrează în cadrul acestui pro­iect", a spus Vasile Ştefănescu, prim-vicepre­şe­dinte în cadrul UGIR-1903.

Pe site-ul UGIR-1903 nu există compa­ni­ile mem­bre ale confederaţiei. Pe de altă parte, un alt comunicat publicat de Patronatul Presei Lo­cale din România - ROMEDIA, tot mem­bru al UGIR-1903, ara­tă că cei trei repre­zen­tanţi ai patronatelor care îl contestă pe Corâci, res­pectiv Vasile Şte­fă­nes­cu, Nicu Şte­fan şi Mihai Păsculescu, nu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 54 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 10 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

17°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°