Numărul turiştilor înregistraţi în România în primul trimestru a crescut cu 13,2%, la 1,12 milioane, faţă de aceeaşi perioadă din 2010, în timp ce înnoptările acestora în structurile de cazare au urcat cu 12%, la 2,29 milioane, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Turiştii români au reprezentat în primul trimestru 78,1% din total, iar cei străini restul de 21,9%, ponderi apropiate de cele din acelaşi trimestru din 2010 , se arată într-un comunicat al INS.
Cazările în hoteluri au avut în acest trimestru o pondere de 77,1% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în creştere cu 14,3% faţă de primele trei luni ale anului trecut.
În acelaşi timp, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în primul trimestru 77,9% din total, iar cele ale turiştilor străini 22,1%.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în primul trimestru al anului a fost de 18,4% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,4 puncte procentuale faţă acelaşi interval din anul anterior. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (21,7%) şi la moteluri (14,9%).
Sosirile vizitatorilor străini înregistraţi la punctele de frontieră în primul trimestru a fost de 1,381 milioane, în scădere cu 3,2% faţă de perioada ianuarie-martie 2010. Majoritatea provin din ţări situate în Europa (95,4%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 59,8% din totalul turiştilor străini în România, iar cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (37,6%), Bulgaria (21,0%), Italia (8,5%), Germania (7,6%) şi Austria (3,9%).
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada ianuarie-martie 2011 de 2,346 milioane, în scădere cu 3,8%, faţă de acelaşi interv