Capurganá are un aer de capăt de lume. Într-un fel, şi este. Ultima aşezare sudamericană de pe coasta atlantică e strânsă între sălbăticia junglei Darien, care acoperă această parte a istmului Panama, şi o mare neliniştită, brăzdată de curenţi imprevizibili. Sursa: LIANA OPRESSursa: LIANA OPRESSursa: LIANA OPREASursa: LIANA OPREASursa: LIANA OPREASursa: LIANA OPREASursa: LIANA OPREA

1 /.

Stânci primordiale coboară în ape, prinse veşnic în încleştarea albă a valurilor care răbufnesc în trombe arteziene.

Poarta Americii de Sud

Pe o tăbliţă de lemn, lângă ponton, scrie cu litere din vopsea colorată: "Bienvenidos a Capurganá, la puerta de América del Sur". Străduţa principală, pe care s-au înghesuit aproape toate micile magazine şi terase, urcă de aici spre un loc viran care pare să marcheze locul de întâlnire al comunităţii. În fundal, după un gard de sârmă, cu greu admiţi că vezi o pistă de decolare-aterizare, care se termină înspre dealurile de junglă abruptă.

Valurile îngroşate de alge se sparg cu putere de ţărm, în ritm sonor de pietre rotunjite, care se transformă în nisip galben ceva mai încolo, pe mica plajă umbrită de copaci bătrâni. Aici, cel puţin, te poţi agăţa de bărcile pescarilor dacă te-ai aventurat să faci o baie şi ai dat peste un curent în care înoţi zece minute fără să avansezi un centimetru.

Oamenii sunt ca şi locul. Viguroşi, fruşti, direcţi, ermetici. E vizibil că nu le face mare plăcere să se amestece cu rarii turişti mai mult decât e cazul.

Viza inexistentă

În prima zi a anului, mă îmbarc într-o coajă de nucă cu motor de 125, care după 45 de minute şi 25.000 de pesos (22,5 USD) mă lasă în Puerto Obaldia, sătucul corespondent din Panama, şi după alte 30 mă aduce înapoi la Capurgana, pentru că Panama îmi refuză intrarea.

Argumentele mele cum că românii n