"Riscurile sunt cu mult mai mici decât avantajele pe care le presupune participarea României la acest proces", declară într-un interviu pentru RFI secretarul de stat în Ministerul de Externe, Bogdan Aurescu. El precizează că baza de la Deveselu, Olt, unde va fi instalat scutul american antirachetă va deveni bază NATO după 2015. Îngrijorările Moscovei vor fi discutate în Consiliul NATO-Rusia, mai spune oficialul.
Bogdan Aurescu este convins că "atunci când te dotezi cu un instrument extrem de sofisticat de apărare suplimentară a teritoriului naţional, deci a securităţii naţionale, este evident că securitatea naţională este întărită".
Secretarul de stat din Ministerul de Externe anunţă că baza de la Deveselu va deveni peste câţiva ani bază NATO. "Nu trebuie să uităm că suntem stat membru NATO deja de câţiva ani, avem un profil important în cadrul Alianţei şi prin instalarea acestui sistem antirachetă, care va face parte din sistemul NATO antirachetă, deci baza de la Deveselu va deveni o bază NATO probabil tot la orizontul anilor 2015, în jurul acestui termen, eu cred că securitatea naţională a României creşte. Riscurile sunt cu mult mai mici decât avantajele pe care le presupune participarea României la acest proces", spune oficialul.
Aurescu mai declară că îngrijorările Moscovei faţă de scutul antirachetă din judeţul Olt sunt discutate în Consiliul NATO-Rusia: "Acest proiect antirachetă se discută în cadrul NATO. Chiar astăzi la Bruxelles există o reuniune la nivel NATO-Rusia în care pe agendă se află chiar acest proiect. Discuţiile sunt în curs la nivelul Alianţei, la nivelul Consiliului NATO-Rusia, prin urmare, în acest cadru vor fi adresate aceste să spunem îngrijorări ale părţii ruse. Statele Unite şi Federaţia Rusă sunt în permanent contact, se consultă permanent cu privire la acest proiect".
"Acest sistem este unul strict defensiv ş