Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Animalele de la Zoo, scoase la vânzare prin licitaţie

Publicat in Adevarul, miercuri 4 mai 2011 ·

Reprezentanţii Serviciului Public Ambient Urban (SPAU) au decis să vândă, prin licitaţie, o parte din animalele de la Grădina Zologică. Animalele exotice şi cele de talie mare, care nu vor putea fi valorificate, vor fi mutate într-un centru de reabilitare şi de îngrijire a animalelor sălbatice de doar 1.500 de metri pătraţi.

Găinile, caprele, iepurii, măgarii, poneii, căprioarele şi chiar păsările Emu, care încă mai pot fi vizitate la Grădina Zoologică din Baia Mare, vor putea ajunge în curţile băimărenilor cu dare de mână. Aceasta deoarece conducerea Grădinii Zoologice a decis să scoată la vânzare o parte din animale, iar urşii, leii, maimuţele şi alte animale de talie mare să fie mutate, până la finele lunii iulie, într-un centru de reabilitare şi îngrijire a animalelor sălbatice. „Niciuna dintre grădinile zoologice din ţară n-are suficient spaţiu pentru adăpostirea animalelor pe care noi am dorit să le donăm. Aşa că vom problema astfel: animalele mari - leii, tigrul siberian, jaguarul, lupii, pavianii, urşii şi maimuţele - le vom muta în Centrul de reabilitare şi îngrijire, iar celelalte animale, de la găini, raţe, iepuri, ponei, măgari sau căprioare le vom scoate la vânzare. Iar pentru asta vom face o licitaţie", a explicat, pentru „Adevărul de Seară", Adin Miclăuş, administratorul Grădinii Zoologice din Baia Mare.

Investiţie de 215.000 de lei

„Lucrările pentru amenajarea Centrului vor începe imediat după ce vom organiza licitaţie pentru alegerea firmei care va construi. Practic, luna aceasta vor începe lucrările, urmând ca animalele să fie mutate până la finalul lunii iulie. Spaţiul total alocat pentru adăpostirea animalelor este de 50 pe 30, adică 1.500 de metri pătraţi. Vor fi două căsuţe din fier beton, una cu trei camere, iar alta cu cinci camere, animalele fiind împărţite pe specii în câte o cameră, având în faţa casei voliere se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 11 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 9 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 8 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°