Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident teribil între un taxi şi un TIR. Cinci persoane decedate. Circulaţia a fost blocată 3 ore

Publicat in Alba24, miercuri 4 mai 2011 ·

Traficul pe DN7, pe tronsonul Sebeş – Orăştie, în zona comunei Blandiana a fost blocat pe ambele sensuri, miercuri dimineaţă, din cauza unui teribil accident de circulaţie.

Potrivit IPJ Alba, un taxi marca Skoda, înmatriculat cu numere de Alba, în timp de circula pe direcţia Sebeş – Orăştie, a intrat într-o depăşire neregulamentară, într-o curbă periculoasă şi s-a izbit frontal de un TIR care rula din sens opus. În urma impactului, cinci persoanecare se aflau în interiorul taxi-ului au decedat. Accidentul s-a produs în jurul orei 7.20.

Pe lângă echipajele de poliţie, la faţa locului a fost solicitat şi un echipaj de pompieri şi două echipaje de descarcerări.

Circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri pe DN7, în zona accidentului, pentru aproximativ 3 ore. Potrivit poliţiştilor prezenţi la faţa locului, acesta a fost cel mai grav accident din ultimul an. Şoferul taxi-ului a fost solicitat, miercuri dimineaţa, pentru o cursă până la Arad. Potrivit cunoscuţilor, clienţii erau patronul firmei “New Generation Construct” Sebeş, Luca Moretto (45 de ani) şi trei angajaţi ai săi.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=23739

Traficul pe DN7, pe tronsonul Sebeş – Orăştie, în zona comunei Blandiana a fost blocat pe ambele sensuri, miercuri dimineaţă, din cauza unui teribil accident de circulaţie.

Potrivit IPJ Alba, un taxi marca Skoda, înmatriculat cu numere de Alba, în timp de circula pe direcţia Sebeş – Orăştie, a intrat într-o depăşire neregulamentară, într-o curbă periculoasă şi s-a izbit frontal de un TIR care rula din sens opus. În urma impactului, cinci persoanecare se aflau în interiorul taxi-ului au decedat. Accidentul s-a produs în jurul orei 7.20.

Pe lângă echipajele de poliţie, la faţa locului a fost solicitat şi un echipaj de pompieri şi două echipaje de descarcerări.

Circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri pe DN7, în zona a

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 21 minute
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 2 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Ciucă, despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele: Este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat duminică despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele că este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile.

Nicolae Ciucă, despre o colaborare cu USR: Orice opţiune este pe masă / În această perioadă scurtă de când am intrat în politică am învăţat un lucru, în politică niciodată să nu spui niciodată

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre o colaborare cu USR că orice opţiune este pe masă, el precizând că în această perioadă scurtă de când a intrat în politică a învăţat un lucru, şi anume că în politică niciodată să nu spui n

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 30 minute
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 4 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă: Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală / Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, preci

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 3 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Ministrul Muncii: ”Românii să nu accepte să lucreze fără toate veniturile declarate. Un compromis şi cu privire la pensia ta”

Ziare.com acum o ora
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, face un apel la lucrătorii români, cărora le recomandă să nu accepte că muncească fără ca toate veniturile lor să fie declarate şi taxate, ea explicând că cei care acceptă acest compromis acceptă şi că vor av

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°