Poze trucate care îl înfăţişează pe liderul terorist Osama bin Laden mort împânzesc deja internetul. Nu este prima oară când pozele false îşi fac loc în mass media. Unele dintre cele mai premiate şi apreciate fotografii sunt regizate sau trecute prin Photoshop.
Vestea că administraţia americană ar putea publica o fotografie cu trupul neînsufleţit al liderului terorist Osama bin Laden a împânzit Internetul de imagini trucate. După ce o astfel de poză apăruse în primele ore de la anunţul făcut de Barack Obama privind capturarea şi uciderea lui bin Laden, o alta a apărut marţi seara pe site-ul businessinsider.com. Jurnaliştii şi-au expimat încă de la început reticenţa privind autenticitatea acestei poze, deoarece rana de la cap este deasupra ochiului drept, nu deasupra celui stâng aşa cum s-a vehiculat iniţial.
Foto: guadian.co.uk Foto: businessinsider.com
Prima poză este un fals care a circulat pe Internet încă din 2009, potrivit şeful biroului din Islamabad al Geo TV, cea mai urmărită televiziune din Pakistan, care a şi făcut-o publică la câteva ore de la anunţul făcut de Casa Albă.
Alte fotografii au apucat să se întipărească bine în memoria opiniei publice, înainte de a fi descoperit faptul că au fost regizate sau editate.
Foto: CBS News
Este o poză care prezintă execuţia unui om, care nu a fost judecat şi care nu ştie exact ce crimă a comis, în Saigon, în 1968. Ce e în neregulă cu ea? În primul rând execuţia trebuia să aibă loc într-o clădire din apropiere, dar de dragul artei a fost mutată în stradă, acolo unde lumina pică exact aşa cum trebuie. Se pare că era important pentru colonelul Ngyen Ngoc Loan, şeful poliţiei din Saigon la cea vreme, cel care apăsa pe trăgaci, să apară în poză din profil. Fotograful Eddie Adams a câştigat ulterior premiul Pulitzer.
Trucarea fotografiilor de război a început să d