(urmare din numărul trecut)

Şi marea masă a acţionarilor are o anumită vinovăţie pentru evoluţia inegală a eficienţei unor societăţi pe acţiuni ca urmare a asumării prea multor riscuri de către manageri. Sunt puţine cazurile în care ei urmăresc viabilitatea pe termen lung a acestor firme. Îndeosebi cei activi pe piaţa bursieră părăsesc firma, vânzându-şi acţiunile, când ea înregistrează pierderi sau numai scăderi ale cursurilor titlurilor emise şi tranzacţionate pe piaţă. De cele mai multe ori ei nu se organizează în nuclee dure de acţionari, încât să dobândească capacitatea de a înlocui managerii neprofesionişti, incapabili să creeze oportunităţi sau să le valorifice pe cele apărute, ori să pretindă conducerii respectarea prevederilor legilor în vigoare. Situându-se pe o poziţie prea îndepărtată de ceea ce se numeşte conştiinţă morală acceptabilă, ei accentuează distorsiunile pieţei în loc să ajute economia să ges-tioneze judicios unele riscuri importante.

Privind realitatea economică din perspectiva propusă în această lucrare nu dorim să scoatem din ecuaţie rolul intereselor personale în realizarea actului de conducere. Afirmăm însă respicat, beneficiind de o informaţie largă, inclusiv pe aceea obţinută în calitate de observator participant, că indivizii a căror bază materială sau perspective profesionale depind de datele raportate acţionarilor sunt mai animaţi de dorinţa de putere decât de gestiunea judicioasă a unor riscuri însemnate pentru viitorul firmei pe care o conduc. Ei vor fi puţin dispuşi să scrie reguli în defavoarea propriului folos egoist. În schimb, dezvăluie o apetenţă surprinzătoare pentru dereglementările ce permit extinderea unui sis-tem pervers care încurajează comportamentul lipsit de prevedere, orientat spre asumarea excesivă a ris-curilor. Or, fără o descărcare cores-punzătoare a riscurilor la nivel organizaţional se tinde spre ge