Apariţia scrierilor pro-fasciste ale lui Emil Cioran, apărute acum în traducere germană, la prestigioasa editură Suhrkamp, din Berlin, au fost primite cu stupoare. Unii critici chiar au sugerat că opera lui Cioran ar trebui cercetată din perspectiva existenţei unei eventuale legături între scrierile româneşti şi cele publicate, mai tîrziu, în limba franceză.

Corespondentul RFI la Berlin, William Totok

Fostul responsabil al paginilor culturale ale săptămînalului german „Die Zeit“, cunoscutul critic Fritz J. Raddatz, a publicat în anul 1986 un amplu interviu cu Emil Cioran, intitulat „Oceanograf al ororii“. La vremea respectivă Raddatz îl cunoştea pe Cioran doar din traducerile în germană respectiv din cărţile publicate în Franţa. Fără a cunoaşte detalii şi bazîndu-se numai pe unele zvonuri care circulau în legătură cu trecutul politic al lui Cioran, Raddatz îl întreabă în interviul amintit, dacă „a resimţit“ „fascinaţia fascismului“. La întrebarea aceasta Cioran răspunde cu un simplu „nu“. (A se vedea interviul, tradus în limba română în: „Convorbiri cu Cioran“, Bucureşti, 1993, pp. 151-177.) Raddatz l-a crezut pe Cioran.

Mare i-a fost acum mirarea cînd a citit volumul cu articolele lui Cioran din perioada 1931-1937, apărute în traducere germană la editura Suhrkamp sub titlul: „Despre Germania“ (cf. E. M. Cioran: „Über Deutschland. Aufsätze aus den Jahren 1931-1937. Traducerea din limba română: Ferdinand Leopold, Editura Suhrkamp, Berlin, 232 p.)

Îngrozit de excesele fascistoide ale lui Cioran, Raddatz mărturiseşte într-o recenzie publicată în ziarul conservator „Die Welt“ că ceea ce a citit depăşeşte cu mult scrierile pro-fasciste şi xenofob-rasiste ale unui Ernst Jünger, Céline sau Ezra Pound. Raddatz se şi întreabă dacă opera lui Cioran nu cumva ar trebui recitită şi reinterpretată din perspectiva acestor scrieri de tinereţe. În croni