Inspectoratul pentru Protecţia Animalelor s-a înfiinţat în Teleorman în decembrie 2010.Instituţia luptă acum să salveze 20 de cai de la Cârlomanu, subnutriţi şi neîngrijiţi, pe care i-a descoperit în urma unei sesizări.
Inspectoratul General pentru Protecţia Animalelor s-a înfiinţat la nivel naţional în 2009 şi un an mai târziu a apărut şi filiala din Teleoman a instituţiei. La scurt timp de la înfiinţare, în atenţia organismului care apără necuvântâtoarele, a ajuns cazul cailor de la Cârlomanu. “ Noi am primit o sesizare de la cineva care a trecut prin zona respectivă şi a văzut caii. Persoana a filmat , a fotografiat caii, aflaţi într-o stare jalnică şi ne-a sesizat cazul” ne-a spus Constantin Ganea, inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean pentru Protecţia Animalelor.
Odată primită sesizarea, inspectorii teleormăneni s-au deplasat la faţa locului. “ Am mers în zonă , am făcut şi noi fotografii şi am constatat că, într-adevăr, autorul sesizării avusese dreptate. Nu am văzut toţi caii , dar am înţeles că este vorba despre aproximativ 20 de animale, subnutrite şi semisălbăticite, care arată groaznic”, ne-a mai spus şeful Poliţiei Animalelor Teleorman. În urma cercetărilor făcute în zonă, inspectorii au aflat de la localnici că animalele aparţin unor familii de rromi care îi folosesc la muncă . “ Caii prezintă urme de violenţă, sunt agresaţi în mod repetat. Sunt semisălbăticiţi, nu răspund decât la comenzile proprietarilor, pe care i-am identificat. Martorii cu care am stat de vorbă ne-au confirmat faptul că sunt agresaţi şi urmele agresiunilor pot fi văzute cu ochiul liber” a mai spus Constantin Ganea.
Procedura de obţinere a ordonanţei durează
După confirmarea sesizării legate de caii de la Cârlomanu, Poliţia Animalelor Teleorman a demarat procedurile legale pentru salvarea acestora. “ Noi am început imediat demersurile pentru ri