Ministrul Economiei, senatorul Ion Ariton, a declarat, ieri, că va candida la Convenţia Naţională a PDL pentru funcţia de vicepreşedinte, pe care speră să o şi câştige. ”M-am decis să candidez pentru funcţia de vicepreşedinte al PDL şi sper să o şi câştig”, a anunţat Ion Ariton. Acesta ocupă din 2008 până în prezent funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PDL Sibiu. Înainte să fie ales senator şi preşedinte al PDL Sibiu, în perioada 2004 – 2008, Ariton a fost vicepreşedinte al Biroului Judeţean PD Sibiu. Cu trei mandate de consilier local la Sibiu, un mandat de doi ani de prefect, Ion Ariton a ajuns în 2008 senator, după care, din 2010, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Pentru anul electoral 2012, Ariton se pregăteşte să câştige funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, funcţie pentru care a mai candidat şi în 2008, când a ieşit pe locul doi.