În perioada 5-6 mai 2011, o delegaţie a Senatului României condusă de Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, va efectua o vizită oficială în Cehia la invitaţia Preşedintelui Senatului din Cehia, Milan Štěch. Cu această ocazie, vor avea loc întrevederi cu Preşedintele Republicii Cehe, domnul Václav Klaus, cu Primul-ministru al Republicii Cehe, Petr Nečas, cu Preşedintele Senatului, Milan Štěch, cu Viceprim-ministrul şi Ministru al Afacerilor Externe, Karel Schwarzenberg, cu Ministrul Industriilor şi Comerţului, Martin Kocourek, cu Ministrul Învăţămîntului, Tineretului şi Sportului, Josef Dobeš şi Miroslava Němcová, Preşedinta Camerei Deputaţilor. Totodată, delegaţia Senatului României din care mai fac parte domnii senatori Alexandru Pereş, Ilie Sârbu, Petru-Şerban Mihăilescu, Mario Ovidiu Oprea şi Albert Álmos, va mai avea o serie de întalniri cu conducerea Comitetului pentru Afaceri Externe, Apărare şi Siguranţa şi Comitetul pentru Afaceri UE, precum şi a Comitetului pentru Economie, Agricultură şi Transporturi din cadrul Senatului ceh. Pe agenda discuţiilor se află teme legate de aderarea României la Spaţiul Schengen, stabilirea unui mecanism de colaborare inter-parlamentară între cele două instituţii în chestiuni legate de Parteneriatul Estic, viitorul Politicii de Coeziune, Politica Agricolă Comună, Perspectiva bugetară europeană 2014-2020, dar şi relaţiile UE cu statele din Balcanii de Vest. Mai mult, având în vedere noile evoluţii pe plan mondial privind lupta împotriva terorismului şi amplasarea unui scut anti-rachetă în România, dar şi în statele vecine, un alt punct aflat pe agenda discuţiilor va fi cel legat de relaţia transatlantică dintre ţările UE şi Statele Unite ale Americii. Cu această ocazie, Mircea Geoană va susţine o prelegere la Universitatea Carolina din Praga (Institutul de Studii Economice) cu tema „Guvernanta economică şi dezvoltare socială în