Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victorel Lupu a fost pradat in propria casa in timp ce se uita la meci

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 5 mai 2011 · ·

Cind joaca Barcelona cu Real e greu sa mai ai si grija hotilor "S-a intimplat aseara, cind ma uitam la meciul dintre Barcelona si Real Madrid", spune directorului economic al Primariei. Casa directorului economic al Primariei Iasi a fost pradata de hoti in urma cu doua seri, in timp ce acesta si sotia sa se aflau in locuinta. Cind familia se uita la televizor, hotii au intrat printr-o fereastra lasata deschisa la parterul imobilului si au sustras o geanta lasata in bucataria locuintei. Lupu a observat abia ieri-dimineata ca locuinta i-a fost calcata de hoti, cind a anuntat si Politia despre cele intimplate. "Am fost sesizati in aceasta dimineata cu privire la comiterea unei spargeri. La fata locului s-a deplasat o echipa de criminalisti, care a efectuat verificarile ce se impuneau. Cercetarile continua in acest caz, pentru identificarea autorilor", a declarat ieri Madalin Taranu, purtatorul de cuvint al Politiei iesene. Victorel Lupu a declarat ca banuieste ca hotii au intrat in imobil in jurul orei 22. "Mi-a disparut doar geanta cu care vin la serviciu. Nu aveam in ea decit copii dupa Monitorul Oficial, pe care le iau acasa sa le studiez. Probabil ca s-a intimplat aseara, cind ma uitam la meciul dintre Barcelona si Real Madrid. Eram acasa cu sotia. Era lumina aprinsa, televizorul deschis. Am observat abia dimineata ca nu mai am geanta, cind am vrut sa plec la slujba. Cred ca s-a intimplat pe la ora 22. Mi-a spus sotia ca a gasit usa de la bucatarie deschisa si m-a intrebat de ce am lasat-o asa. Am crezut ca s-a deschis din cauza curentilor de aer. Cei de la Politie au luat amprente si astept sa vad ce se va intimpla", a afirmat ieri Victorel Lupu, directorul economic al Primariei iesene. Cind joaca Barcelona cu Real e greu sa mai ai si grija hotilor "S-a intimplat aseara, cind ma uitam la meciul dintre Barcelona si Real Madrid", spune directorului economic al Primar

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Ilie Bolojan, despre candidatura la prezidenţiale: Era clar că nu putea să meargă pe coaliţie și ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

HotNews acum 50 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat joi, despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că era clar că nu putea fi una susținută de coaliția de guvernare şi ar fi „însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 21 minute
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 59 minute
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 4 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Războiul comercial SUA-Europa. Donald Trump amenință că va impune taxe de 200% pentru alcoolul din UE

Ziare.com acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a amenințat că va impune taxe de 200% la vin, șampanie și alte băuturi alcoolice din Europa. Potrivit acestuia, va face un astfel de pas dacă UE nu va anula taxele de 50% la whisky-ul american, care este un răspuns

Cei cinci vecini europeni ai Rusiei, Polonia, Finlanda şi ţările baltice, se ”apropie” de o retragere din Convenţia de la Ottawa, tratatul împotriva minelor antipersonal

News.ro acum o ora
Polonia, cele trei ţări baltice - Estonia, Letonia şi Lituania - şi Finlanda, care se învecinează toate cu Rusia, ”sunt aproape” de un acord în vederea retragerii lor din Convenţia de la Ottawa, tratatul care interzice minele antipersonal, anunţă jo

Armenia și Azerbaidjan au ajuns la un acord de pace

Ziua Constanta acum o ora
Armenia și Azerbaidjan au anunțat finalizarea unui acord de pace, Ministerul armean de Externe confirmând o declarație a șefului diplomației azere Jeyhun Bayramov, care a afirmat că Armenia a acceptat propunerile Azerbaidjanului cu privire la două a

Bărbat din Galaţi care i-a ameninţat cu moartea pe Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi alţi politicieni, plasat sub control judiciar / Este acuzat de ultraj, dar şi de incitare la violenţă, ură şi discriminare

News.ro acum 4 ore
Un bărbat din Galaţi a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de ultraj, incitare la violenţă, ură şi discriminare, după ce a postat pe TikTok mai multe videoclipuri, fotografii şi mesaje prin care i-ar fi ameninţat cu moartea pe premierul M

Vremea

București
acum

18°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

10°/20°
Iasi
acum

19°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/14°