Congresul Internaţional de Turism Rural de la Alba Iulia s-a încheiat astăzi cu adoptarea unei declaraţii a instituţiilor locale, naţionale, regionale şi internaţionale implicate, arată un comunicat remis redacţiei.
Declaraţia are şapte puncte şi sintetizează concluziile întâlnirii şi angajamentul de a continua colaborarea cu organismele internaţionale şi regionale din domeniul turismului, în general, şi al turismului rural, în special, în scopul promovării potenţialului turismului rural şi al atragerii unui număr sporit de turişti atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional.
De asemenea, participanţii au subliniat progresul înregistrat în domeniul turismului rural, importanţa lui în conservarea patrimoniului natural şi cultural, dar şi necesitatea stabilirii de parteneriate locale şi naţionale cu mass-media, în scopul unei corecte informări a consumatorilor, astfel încât aşteptările acestora să fie îndeplinite într-un mod benefic.
F.A.
Congresul Internaţional de Turism Rural de la Alba Iulia s-a încheiat astăzi cu adoptarea unei declaraţii a instituţiilor locale, naţionale, regionale şi internaţionale implicate, arată un comunicat remis redacţiei.
Declaraţia are şapte puncte şi sintetizează concluziile întâlnirii şi angajamentul de a continua colaborarea cu organismele internaţionale şi regionale din domeniul turismului, în general, şi al turismului rural, în special, în scopul promovării potenţialului turismului rural şi al atragerii unui număr sporit de turişti atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional.
De asemenea, participanţii au subliniat progresul înregistrat în domeniul turismului rural, importanţa lui în conservarea patrimoniului natural şi cultural, dar şi necesitatea stabilirii de parteneriate locale şi naţionale cu mass-media, în scopul unei corecte informări a consumatorilor, astfel încât aşteptări