Povestea restaurantului The Fifteen, sau pe scurt The 15, botezat astfel după adresa la care îl puteţi găsi, mai exact la numărul 15, pe Strada Răscoalei din 1907, începe cam aşa:
„Au fost odată doi italieni, pe numele lor Checco şi Pino, care, după ce au colindat lumea în lung şi în lat degustând diverse mâncăruri tradiţionale, au hotărât să se stabilească în Constanţa, unde au deschis restaurantul The Fifteen, pentru a împărţi cu toată lumea experienţa pe care au dobândit-o în arta culinară". Această poveste nu am inventat-o eu, e doar o adaptare după prezentarea pe care o puteţi citi în meniul pub-ului The Fifteen.
De ce The Fifteen şi nu ILQuindici (15 în italiana)? Pentru că e mai uşor de reţinut, probabil, chiar dacă deviază cumva de la specificul italian al acestui bar-risto-pizzerie, autointitulat restaurant. The Fifteen funcţionează în spaţiul ocupat odinioară de actualmente defuncta pizzerie La Pizza, unde, îmi aduc aminte cu nostalgie, muştele moarte erau folosite pe post de decoraţiuni interioare. Deşi actualul mobilier din The Fifteen îmi aduce cumva aminte de cel din La Pizza, singura diferenţă fiind de culoare, roşul agresiv fiind înlocuit cu un maro deschis, nu am văzut alte asemănări. The Fifteen este un pub modern, cu un design interior actual. Pereţii sunt pictaţi cu peisaje şi scene tipic mediteraneene, în culori vii, galbenul fiind culoarea dominantă. Maniera în care au fost executate picturile este undeva la graniţa naivului cu kitsch-ul, dar asta e doar o părere personală, aşa că voi lăsa impresiile artistice în seama criticilor de artă.
Fiind un pub amplasat ultracentral, The Fifteen nu duce lipsă de clienţi. La orele prânzului, barul era foarte populat şi animat, pe de-o parte de clienţi, mai mult sau mai puţin gălăgioşi, iar pe de altă parte de către o echipă de muncitori (!?!), care se apucaseră, mai mult sau mai puţ