Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră la Vaslui » Finala campionatului, FC Vaslui - Poli, se va disputa cu casa închisă!

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 5 mai 2011 · ·

Vasluiul fierbe înaintea meciului din această seară, împotriva celor de la Politehnica Timişoara. "S-au vîndut toate biletele! Este un record pentru clubul nostru", anunţă organizatorii meciului.

Pentru prima dată în acest sezon, la Vaslui se va juca cu casa închisă! Cele 10.000 de locuri ale stadionului vor fi ocupate în premieră în patria lui Ştefan cel Mare. "Avem nevoie de public să fie alături de noi, pentru că astfel ne va fi mult mai uşor să batem Timişoara", sună anunţul lui Viorel Hizo. Ieri seară s-au vîndut şi ultimele bilete la peluze. "Îmi pare rău că nu am mai găsit să cumpăr bilete pentru meciul cu Timişoara! Venisem tocmai de la Iaşi că să luăm bilete la meci", a spus unul dintre suporterii moldovenilor, Alexandru Tomescu, de 46 de ani.

Locuitorii vasluiului sînt în sărbătoare. Fulare cu Vaslui şi steaguri galben-verzi cu însemnele clubului găseşti la orice pas. În plus, la partida din această seară, organizatorii partidei au pregătit o surpriză fanilor. Fiecare suporter al echipei gazdă va primi cîte un tricou, dar şi materiale promoţionale din partea clubului la intrarea pe stadion.

"Vrem să fie o mare de oameni îmbrăcată în galben pentru a trece de Timişoara! Putem să-i batem pentru că sîntem o echipă mult mai puternică decît ei", adaugă Ionel Lipovescu, suporter al elevilor lui Viorel Hizo.

Preţurile biletelor pentru meciul din această seară aveau preţuri cuprinse de la 5 lei la peluze, 10 lei la tribune şi 40 de lei la tribuna zero. Faptul că interesul pentru meci este uriaş în Vaslui este subliniat şi de prezenţa fanilor la ultimul antrenament al lui Wesley & Comp.

MECI CU GRAD MARE DE RISC

Partida din această seară este considerată de forţele de ordine din Vaslui una cu grad mare de risc. Chiar dacă de la Timişoara, vom face deplasarea doar 100 de suporteri ai celor de pe Bega, pest

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 20 iunie 2024

Gandul acum 41 minute
Joi, 20 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 23 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 16 iunie 2024, Loteria Română a acor

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 7 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi. Printre subiectele discutate, posibilitatea transferului unui sistem de rachete PATRIOT către Ucraina / La finalul şedinţei este aşteptat şi anunţul lui Iohannis privind şefia NATO

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, joi, şedinţa a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care va începe la ora 13.00. Administraţia Prezidenţială a transmis că pe ordinea de zi a reniunii va fi „analiza privind posibilitatea transferului

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Azi, ziua cea mai lungă. N-a mai fost din 1796

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Solstiţiul de vară pentru emisfera nordică va avea loc pe 20 iunie 2024, cu o zi mai devreme decât de obicei. Este cea mai timpurie dată a solstiţiului de vară din ultimii 228 de ani, ultima oară când a picat pe 20 iunie fiind în 1796. În următoarel

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vrancea: Adolescentă de 13 ani, dată dispărută după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit

News.ro acum 7 ore
O fată în vârstă de 13 ani din judeţul Vrancea este căutată de poliţişti după ce a plecat de acasă, din comuna Vultura, şi nu s-a mai întors.

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 12 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Vremea

București
acum

23°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

20°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°