Nici nu s-a deschis bine sezonul de debranşare că zeci de alexăndreni au depus cereri către Terma Serv pentru a scăpa de sistemul centralizat de încălzire.După o iarnă în care alexăndrenii au plătit dublu la întreţinere, valul de debranşări a fost anticipat şi de comercianţii de centrale de apartament care au au invadat oraşul cu oferte.
Ţinând cont de valul de debranşări de vara trecută când aproape 2000 de alexăndreni au ieşit din sistemul centralizat de încălzire, Primăria Alexandria a anunţat că se aşteaptă ca, în vara lui 2011, alţi 2000 de alexăndreni să îşi ia adio de la Terma Serv. Previziunea edililor pare să se concretizeze, având în vedere că nici nu a început bine sezonul debranşărilor şi peste 70 de alexăndreni au depus deja cereri. " Avem până acum aproximativ 74 de cereri, primite de când am dat liber la debranşări. Probabil vor mai veni în perioada următoare. Nu ştiu dacă vor fi 2000 sau mai mult" a spus Traian Constantinescu, directorul Terma Serv.
În ceea ce priveşte costul pe care trebuie să îl plătească alexăndrenii în acest an pentru a scăpa de debranşare, acesta variază în funcţie de numărul de camare. „ Preţul este cuprins între 200 şi 250 de lei, depinde de numărul camerelor", a adăugat directorul Terma Serv. Costul debranşării nu reprezintă o piedică pentru alexăndrenii decişi să se separe de sistemul centralizat de încălzire. „ Nu contează cât e taxa. Plătesc cât este taxa de debranşare la trei camere, ca să scap. Trebuie să plătesc datoria pe care o mai am la întreţinere şi gata. Dacă am platit iarna asta 600 de lei la intretinere, la iarna cred ca intreţinerea va fi 800", ne-a spus Ion Diaconu, un alexăndrean decis să se debranşeze.
Avalanşă de oferte de centrale termice
Cutiile poştale ale alexăndrenilor de la bloc sunt pline zilele acestea de oferte din partea firmelor care montează centrale de apartament. Cu gâ