Două festivaluri importante au loc, an de an, aproape de sfârşitul stagiunii. Primul este cel de la Sibiu, de care, având în vedere amploarea sa, au auzit probabil şi cei care nu sunt neapărat pasionaţi de teatru.
În acest weekend, la Timişoara începe o nouă ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti. La evenimentul, care s-a remarcat în primul rând prin promovarea tinerilor artişti şi promovarea unei „noi dramaturgii", nu sunt prezenţi, cel puţin în concurs, dramaturgii clasici. Sunt însă mulţi dintre cei care s-au remarcat în ultimii ani, ca autori, regizori sau actori în primul rând în zona „underground", dar care au produs spectacole ceva mai discutate, şi uneori mai reuşite, decât montările de la teatrele finanţate de municipalităţi sau de la bugetul de stat. Printre ei: Gianina Cărbunariu, Peca Ştefan, David Schwartz, Bogdan Georgescu, Lia Bugnar, Maria Manolescu, Gabriel Pintilei, Radu Macrinici, Alina Nelega, Vera Ion.
Din festival, nu lipseşte totuşi Caragiale, în montarea lui Dabija, de la Naţionalul ieşean, şi nici „experimentul" lui Theodor Cristian Popescu, care a făcut în 2010, la Teatrul din Sibiu, una din piesele produse în „Epoca de Aur": „Opinia publică" de Aurel Baranga.
Dar, pe lângă texte şi spectacole româneşti, cei care vor ajunge în această perioadă la Timişoara au ocazia să vadă câteva trupe din străinătate. Numită de jurnaliştii britanici „cea mai bună trupă de teatru experimental", compania engleză Forced Entertainment deschide pe 7 mai festivalul cu „The thrill of all/Cât e de minunat". Dumincă, în două reprezentaţii consecutive care vor avea loc în parcarea Shopping Center-ului Bega, timişorenii pot asista la balet pe biciclete. Unul dintre spectacolele vedetă ale Teatrului Naţional din Timişoara a fost adaptat special pentru festival pentru a fi jucat în aer liber. „Boala familiei M." se joacă în parc,