ING Asigurări de Viaţă a obţinut un profit brut de 11,26 milioane lei, în primul trimestru al anului, comparativ cu nivelul de 15,8 milioane lei înregistrat în aceeaşi perioadă a anului precedent. "Acest rezultat este unul previzionat, fiind influenţat pe de o parte de proiectele de creştere a beneficiilor şi serviciilor oferite clienţilor realizate în această perioadă, iar pe de altă parte de investiţiile pentru dezvoltarea canalelor de dis-tribuţie şi creşterea profe-sionalismului forţei de vânzări", potrivit unui comunicat al companiei.
Valoarea activelor financiare în administrare a ajuns la 2,083 miliarde lei la sfârşitul primului trimestru din 2011, în creştere cu 8,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Volumul primelor brute subscrise de ING Asigurări de Viaţă în primele trei luni ale anului a marcat o evoluţie relativ constantă comparativ cu 135,9 milioane lei în intervalul similar din 2010, situându-se la nivelul de 133,5 milioane lei. Potrivit reprezentanţilor companiei, variaţia uşoară vine din scăderea numărului de contracte unit-linked cu primă unică vândute în primul trimestru.
* Fondurile de pensii facultative au aproape 91.000 de participanţi
Valoarea activelor nete aferente celor două fonduri facultative ale ING ING Activ şi ING Optim - era de 166,27 milioane lei la sfârşitul trimestrului întâi din 2011, în creştere cu peste 53% faţă de acelaşi interval din 2010. Astfel, la finele lunii martie 2011, ING Asigurări de Viaţă deţinea pe piaţa Pilonului III o cotă cumulată, în funcţie de active, de 49,4%.
La aceeaşi dată, cele două fonduri din administrarea ING însumau 90.956 de participanţi, în creştere cu peste 24% faţă de primul trimestru al anului 2010 (sursa: CSSPP).
Randamentul anualizat de la lansare până la 31 martie 2011 a fost de 11,20% pentru ING Activ şi 12,33% pentru ING Optim, în timp ce randa