Sunt cele trei entităţi care au scos lumea-n stradă, entuziastă, marcând istoria la sfârşit de aprilie şi început de mai 2011, pe „axa" Londra-Roma-Washington. Trei zile de neuitat. La Londra am avut parte de cea mai frumoasă sărbătoare publică a ultimelor decenii şi, totodată, de cea mai convingătoare pledoarie pentru monarhie. Am remarcat că, în discuţiile care au precedat şi au urmat nunţii princiare, nimeni nu mai vorbea despre regalitate ca despre o formă desuetă de guvernământ... Statul britanic, statul monarhic britanic, a arătat lumii întregi ce este şi cum este: un model de eleganţă, civilizaţie, dar şi de realism şi modernitate. De altfel, Prinţul William este deja al treilea „delfin" european care nu se căsătoreşte după regula „sângelui albastru". Deşi părea că mai mult şi mai sus decât atât nu se poate, la Roma am păşit, a doua zi, pe o treaptă superioară a spiritului, asistând la beatificarea celui care, pentru multă lume, era un sfânt încă din timpul vieţii: Ioan Paul al II-lea, cel care s-a rugat într-o sinagogă, la Zidul Plângerii şi într-o moschee, cel căruia i se datorează, în bună măsură, căderea comunismului, cel care a reuşit să-l înmoaie până şi pe Fidel Castro, cel care a declarat că sunt lucruri interesante în teoria lui Darwin, cel care s-a rugat pentru şi alături de atentatorul său, cel care - în sala unui festival muzical al tinerilor, organizat la Vatican - a schiţat zâmbind câteva mişcări ritmice, în scaunul din care abia dacă se mai putea ridica. Mai era nevoie de vreun miracol „oficial"? Două zile mai târziu, era rândul eroilor militari anonimi să scoată lumea-n stradă, de data asta la Washington (şi nu numai), după anunţul scoaterii din scenă a lui Osama bin Laden. Chiar dacă terorismul internaţional nu se termină aici, e un punct de cotitură în istoria lumii. În România, Biserica şi Armata s-au aflat întotdeauna pe primele