Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR, rămasă fără jucători, părăsită şi de fani

Publicat in Adevarul, joi 5 mai 2011 ·

Spectatorii vin în număr tot mai mic la meciurile CFR-ului, iar apogeul va fi atins la meciul cu Dinamo, când echipa nu va fi încurajată de niciun suporter. Iuliu Mureşan a anunţat că niciun suporter al fostei campioane nu va fi în tribunele din „Ştefan cel Mare“ la meciul de mâine

CFR se confruntă cu mari probleme în acest sezon, complet ratat, care a dus-o până pe locul 8 al clasamentului, cu patru etape înainte de final. În acest moment, Edimar, Piccolo, Maftei, Mureşan, De Zerbi şi Kapetanos sunt indisponibili, ei fiind accidentaţi de mai mult timp, acesta fiind unul dintre factorii care au concurat la prostul mersul echipei în această ediţie de campionat.

De aici, până la a fi părăsiţi de spectatori nu a fost decât un pas, audienţa fiind tot mai scăzută pe „Dr. Constantin Rădulescu“, de la o etapă la alta. La meciul cu Oţelul, echipă care se luptă pentru titlul de campioană, în Gruia nu au fost decât 4000 de spectatori, mult sub media din ultimii ani, când la meciurile cu echipele importante ale campionatului veneau peste 12.000 de spectatori, iar în partidele din deplasare întotdeauna erau 100-200 de fani sau chiar 1000 cu echipele mari.

Nu merge nimeni la Bucureşti

Mai mult, la meciul cu Dinamo, programat mâine seară în „Ştefan cel Mare“, galeria CFR-ului nu va fi prezentă. Unul dintre motive este acela că membrii peluzei „vişinii“ nu intenţionează să facă deplasarea la meci, nemulţumiţi de evoluţia slabă a echipei. Un alt argument care stă în calea prezenţei clujenilor pe stadion, cel mai important, este acela că cei din conducererea lui Dinamo nu vor să le mai ofere bilete, după scandalul din meciul tur.

Atunci, dinamoviştii care nu proveneau din Capitală n-au fost lăsaţi să asiste la meci, acum, bucureştenii vor aplica acelaşi procedeu şi astfel partida de mâine dintre Dinamo şi CFR Cluj nu va fi una cu probleme pentru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum 23 minute
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum o ora
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum o ora
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 4 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Video Ministrul Daniel David anunță că va scădea valoarea pentru plata cu ora în sistemul educațional: „Atât își permite în acest moment țara”

Adevarul acum 38 minute
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat marți, 8 iulie, că pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar include și scăderea valorii pentru plata cu ora, pe lângă creșterea normei didactice pentru profesori.

Peste 660 de posturi de judecător sunt vacante / CSM spune că deficitul de personal e imposibil de acoperit în prezent, întrucât concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că peste 660 de posturi de judecător sunt vacante, însă în sistem nu se pot face angajări întrucât concursurile de admitere directă în magistratură su

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Cine îți achită daunele produse de un copac căzut pe mașină. Caz relevant în Iași

Gandul acum o ora
Un incident petrecut în urmă cu doi ani în Iași a dus recent la o decizie judecătorească prin care Primăria este obligată să despăgubească un șofer pentru daunele suferite de autoturismul său. Mașina a fost avariată de un copac prăbușit în urma unei

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

32°
mar.

12°/32°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°