20 Decembrie 2005, ora 19:13. Sebastian Vlădescu, ministrul de atunci al finanţelor, anunţă rezultatul celei mai mari privatizări din istoria României: grupul austriac Erste cumpără la mustaţă în faţa portughezilor de la Millennium BCP cea mai mare bancă locală, BCR, într-o tranzacţie de 3,75 mld. euro.
Pentru ambele grupuri BCR reprezenta "afacerea vieţii", dar o operaţiune care necesita resurse importante, chiar peste puterile lor obişnuite, având în vedere că diferenţa dintre Austria şi Portugalia versus România nu este chiar atât de mare din punctul de vedere al dimensiunii economice.
4 mai 2011. Portugalia este salvată de FMI şi UE de la faliment cu 78 mld. euro. Millennium BCP trebuie să facă rost de 1,2 mld. euro ca să îşi întărească propriul capital puternic slăbit de anii crizei şi de problemele Portugaliei.
Ce s-ar fi întâmplat cu BCR dacă portughezii ar fi fost ei câştigătorii licitaţiei de privatizare? Nu ar fi fost în corzi şi BCR, care nu ar mai fi putut fi susţinută de principalul acţionar? Cine pe cine ar fi "salvat" acum - Millennium pe BCR sau BCR pe Millennium? Oricum şi Erste a traversat criza cu ajutorul statului austriac, care a injectat 1,2 miliarde de euro la începutul lui 2009 şi a garantat obligaţiuni emise de bancă.
Marea majoritate a grupurilor financiare internaţionale care deţin bănci în România au beneficiat în criză de "salvarea" oferită de propriile state, care au pompat miliarde de euro ca să nu fie înghiţite de vârtejul crizei.
Grecii plus portughezii de la Millennium, care după pierderea BCR au decis să investească pe cont propriu peste 300 de milioane de euro, deţin acum 16%-17% din activele sistemului bancar românesc, iar problemele din propriile ţări fac ca finanţarea prin împrumuturi a operaţiunilor din România să fie mult mai dificilă.
"Deja anumite bănci nu mai beneficia