Puerto Obaldia e încă şi mai mic decât Capurgana, dar are grăniceri, internet, o pensiune, o terasă, un magazin, un birou de emigrări, un parc, un teren viran unde localnicii fac campionate de baseball şi o pistă de unde pleacă de două-trei ori pe săptămână avionetele spre Ciudad de Panama. Sursa: LIANA OPREASursa: LIANA OPREASursa: LIANA OPREASursa: LIANA OPREASursa: LIANA OPREASursa: LIANA OPREASursa: LIANA OPREASursa: LIANA OPREASursa: LIANA OPREA

1 /.

Elice în ţara minunilor. De la Puerto Obaldia la Ciudad de Panama

Rucsacul meu verde stă la poarta alb-roz a "agenţiei de bilete" de la orele dimineţii, când doamna care face rezervările m-a sfătuit să mă prezint, "ca să prind locuri". În timp ce îmi păcălesc aşteptarea cu bere şi vorbe, împreună cu un panamez şi nişte columbieni, la terasa de peste drum, varii zvonuri vin şi pleacă, fără să se transforme în fapte: avionul nu mai vine, avionul vine, dar e rezervat, vin două avioane ca să încapă toţi, avionul vine, dar pleacă abia mâine, nu mai vine avionul de zece locuri, vine ăla de şase, cu care a călătorit preşedintele etc.

E deja trecut de amiază, şi avionul nostru rămâne "în aer". Cei de la casa de bilete nu au altceva de făcut decât să învârtă liste de pasageri şi să cântărească bagaje, dar o fac cu prestanţă şi o autoritate de aeroport internaţional în criză teroristă. Din când în când îşi abandonează copleşitoarea ocupaţie ca să mai vândă o pâine sau un corn din uşa de alături, pe care scrie "Panaderia". N-ai voie să-ţi cântăreşti singur bagajele, n-ai voie cu brichetă în avion şi trebuie să stai la coadă dacă vrei să întrebi ceva, deşi toţi pasagerii suntem doar vreo zece.

"Dacă faci complimente unei indience şi ea te place, eşti gata însurat"

La magazinaşul din colţ, dau un spray anti-tânţari pe încă o cutie de bere. Pentru variaţie, pe şesul dins