Oamenii din satul bistriţean Negrileşti pun mătura de-a curmezişul uşii când pleacă de-acasă. S-au născut cu acest obicei şi nu ştiu ce e frica de hoţi. Ultimele furturi din comună au fost un cocoş, înainte de Paşti, şi capacele de la cazanele de ţuică, înainte de Crăciun.
La Negrileşti, un sat la peste 70 de km distanţă de Bistriţa, oamenii folosesc mătura ca paznic. O pun de-a curmezişul uşii casei când pleacă în vecini sau la magazinul sătesc să-şi cumpere de-ale mâncării. Nu încuie decât foarte rar casele, atunci când merg o zi întreagă la muncile câmpului sau când se duc la oraş să-şi vadă copii. „Toţi ne ştim între noi în comună. Când pleacă la muncă, sătenii îşi pun măturile în dreptul uşii şi ştim că nu e nimeni acasă. Am prins obiceiul ăsta de când am venit în sat, în urmă cu 30 de ani", spune primarul comunei Negrileşti, Ioan Pugna.
„Aşa am apucat cu mătura" În satul Negrileşti trăiesc peste 1200 de suflete, iar majoritatea sunt rude. Spun că sunt o mare familie şi se ajută cum pot. „Mă mai duc ziua de-acasă prin vecini să le dau o mână de ajutor şi se întâmplă des să uit uşa deschisă, dar nu mă tem. Nu mi-a dispărut nimic niciodată din casă", spune Aurelia Costea, o localnică de 71 de ani.
Pragul casei sale îl trec zilnic mulţi săteni pentru că e croitoreasa satului. S-a născut în 1940, pe vremea când şi părinţii ei puneau mătura ca semn că sunt plecaţi de-acasă. Dacă era mătura în uşă, lumea nu intra. Aşa e şi azi. Bătrâna povesteşte că, în tinereţea ei, lumea nu ştia de lacăte şi nimeni nu râvneau la puţinul celuilalt. „Acum când plecăm pe distanţe mai mari încuiem uşa, dar punem şi mătura, însă înainte de Revoluţie puteam s-o lăsăm deschisă zile întregi că n-avea nimeni baiu", mai zice croitoreasa.
Se luptă cu tradiţia Însă cum nicăieri nu este pădure fără uscături, la unii gospodari le mai dispar animalele din bătăt
