Bucureştiul se află spre finalul unui ciclu de dezvoltare a comerţului modern, care a adus investiţii de circa 2 miliarde de euro în malluri, hipermarketuri, magazine cash & carry şi unităţi de bricolaj cu o suprafaţă de circa 1,5 milioane de metri pătraţi. Jumătate din aceste spaţii sunt concentrate însă în doar cinci zone.
Cea mai mare aglomerare comercială a Bucureştiului a devenit încă din 2008 zona de nord a oraşului, de-a lungul DN1, unde omul de afaceri Gabriel Popoviciu a finalizat în acel an mallul Băneasa Shopping City, pe terenul de peste 200 de hectare al Facultăţii de Agronomie.
Mallul este doar piesa principală a unui ansamblu care cuprinde şi galeria comercială Feeria şi un hipermarket Carrefour, singurul magazin de mobilier IKEA de pe piaţa locală, precum şi unităţi Bricostore, Mobexpert şi Metro.
Peste drum se află şi un magazin Selgros Cash & Carry, care duce suprafaţa comercială din zonă la peste 170.000 de metri pătraţi.
DN1 este cea mai tranzitată arteră de ieşire din Bucureşti, mai circulată decât autostrada spre Piteşti, iar veniturile medii ale locuitorilor din nordul oraşului sunt cele mai mari din Bucureşti, potrivit informaţiilor existente, elemente ce pot justifica aceste investiţii.
Pe de altă parte, cartierul Militari, situat de-a lungul bulevardului Iuliu Maniu aflat în prelungirea autostrăzii Bucureşti-Piteşti, a atras de asemenea dezvoltarea a două "hub-uri" comerciale, unul mai spre centrul oraşului, format din două malluri (Cotroceni Park şi Plaza România) şi un hipermarket (Cora Lujerului), iar unul aflat spre ieşirea pe autostradă, format din trei parcuri comerciale (Militari Shopping, West Park, Carrefour Militari).
Fiecare dintre cele două zone comerciale, formate pe o rază de circa un kilometru, au suprafeţe de circa 145.000 de metri pătraţi, cele mai mari investiţii fiind realizate p