Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corneliu Vadim Tudor, acuzat de fals în declaraţii: Cine este ANI? Nu ştiu cine sunt ei!

Publicat in Antena 3, joi 5 mai 2011 ·

Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate de fals în declaraţii. Inspectorii ar fi descoperit venituri ale politicianului care nu apar în declaraţia de avere. Inspectorii ANI susţin că veniturile obtinute între 2006 şi 2008 de la Editura România Mare, în valoare de 40.000 de lei, nu au fost înregistrate în evidenţele Administraţiei Finanţelor Publice.

Europarlamentarul a declarat, la ieşirea de la Parchetul General că nu ştie „cine este ANI”: "Am vrut să mă duc la ANI mai întâi, dar cine sunt ANI? Nu ştiu cine sunt ei. M-au acuzat că aş fi primit o reclamă de la nu ştiu ce firmă şi ar fi fost ilegal. Oricine care voie, Vadim Tudor nu are voie. O dată în 20 de ani am luat o reclamă, nu am voie."

Corneliu Vadim Tudor a făcut referire şi la plângerea care a apărut pe numele său şi a precizat că este o înscenare judiciară:

"Baschetbalista mutantă, Laura Codruţa Koveşi, această muiere pe care nu o ia nimeni de nevastă, vai de capul ei de prăpădită, sună la 08:30 pe Chioru'. Ştiţi cine e Chioru'. Eu vorbesc cifrat, ca să nu se prindă serviciile secrete. Şi i-a zis lui Chioru: „M-a sunat Georgescu de la ANI. De trei zile s-a finalizat dosarul lui Vadim . Ce să facem cu el?” Şi ăsta i-a zis: „Dă-i drumul de urgenţă!”, a declarat Vadim la ieşirea de la Parchetul General.

Inspectorii ANI s-au sesizat din oficiu, în urma publicării de către revista Kamikaze a unui material de presă care semnala posibila nerespectare de către Vadim Tudor a prevederilor legale privind declaraţiile de interese, informează Mediafax.

Potrivit unui comunicat ANI, Vadim Tudor este asociat unic, din 10.01.2002, în cadrul SC Editura România Mare unde a deţinut, în perioada 10.01.2002 - 29.07.2003, şi funcţia de administrator. Din 2004 el a devenit asociat, cu o cotă de participare de 95%, la SC Edi

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum o ora
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum o ora
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum 2 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Douăsprezece partide din Republica Moldova semnează un pact pro-european

HotNews acum o ora
Douăsprezece partide din Republica Moldova au semnat duminică un pact prin care se angajează să susţină aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul campaniei pentru referendumul din octombrie privind integrarea europeană, transmite Reuters, potrivit Ag

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 5 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
joi

14°/27°
Iasi
acum

17°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/24°