Retragerile de capital străin din 2010, fără precedent în istoria recentă, corelate cu numărul nesemnificativ de noi companii intrate din ultimii trei ani, au făcut victime serioase în rândul firmelor de consultanță, a căror activitate depindea în mare parte de aceea a companiilor străine. Unele s-au remontat orientându-se către firmele autohtone, altele și-au redus tarifele la minimum. Nu puține alte firme, nevând de ales, au tras obloanele.
«Pentru noi, criza a însemnat plecarea investitorilor. Brusc, am pierdut clienți cu care colaboram de ani de zile, nu pentru că nu mai aveau nevoie de serviciile noastre, ci pentru că au decis să părăsească țara», spune resemnat directorul unei firme de consultanță fiscală din București. Lucrurile ar fi fost mai ușor de suportat dacă plecările ar fi fost compensate de noi intrări. Nu a fost însă cazul.
„Principala noastră sursă de creștere până în 2008 era abordarea noilor companii venite pe piață: urmăream în datele Registrului comerțului noii investitori străini, le băteam la ușă și, adesea, reușeam să semnăm contracte bune de consultanță cu ei. În condițiile de acum, în care investitorii sunt în continuare păsări rare, concurența a devenit aproape absurdă, iar până când ajungem noi să le batem la ușă, s-a făcut deja coadă.“
Căderea și decăderea consultanței
De consultanță, fie ea contabilă, de management sau de resurse umane, a început să se audă în România abia după anul 2000. Ulterior, domeniul a crescut odată cu investițiile străine, în condițiile în care cei mai mulți manageri de companii românești nu au priceput, nici până acum, ce rost are să apelezi la indicațiile cuiva din afară și să mai dai și bani grei pentru asta. Relevantă în acest sens este evoluția pieței de consultanță în management, care, după ce în 2005 fusese de circa 200 de milioane de euro, era evaluată în 2007 de Asociația Con
