A face politică în această lume înseamnă cu totul altceva decât a-ţi da la gioale.

Dependent de comunicare fiind, ca orice capitalist odios, m-am obişnuit de mulţi ani să fiu conectat cu lumea, oriunde aş fi, la orice oră din zi şi din noapte prin mobil, skype, voip şi tot felul de alte mijloace teroriste. Nu mă mai deranjează când sună telefonul la 3 dimineaţa, în altă parte poate fi o oră decentă. De aceea, azi-noapte, când mobilul ţiuia în draci, nu l-am aruncat pe geamul hotelului, m-am uitat liniştit la mesaje. Din ţară, o ziaristă mă invita la o emisiune de televiziune. Până aici, nimic anormal. Nu avea de unde să ştie că fusul orar pe care mă aflu e la 7 ore distanţă de al ei. Aş fi refuzat politicos, cum mi se întâmplă cu atâţia alţii în fiecare zi. Subiectele însă m-au făcut să mă trezesc enervat: „să vorbim despre PNL, Guvern şi posibilitatea unui nou partid". Cam pe cine ar putea interesa acest ghiveci? Culmea este că, la noi, majoritatea ziariştilor sunt preocupaţi de jocul politic, în timp ce 4 din 5 români sunt sătui să le citească şi să le asculte prostiile. Nu vor să audă de politică şi politicieni. Şi totuşi, ei se încăpăţânează să creadă că acesta este începutul şi sfârşitul lumii. Mă gândeam la toate acestea când, ţâr!, telefonul mă trezeşte din nou: „M-aţi ajuta. N-aţi avea niciun motiv s-o faceţi, dar nu în asta constă generozitatea?" insista printr-un mesaj, distinsa condeieră, mângâindu-mă şiret, doar-doar mă va convinge.

E evident că ţărişoara noastră e bântuită de obsesia ludică a puterii. Cine pe cine a mai bătut, dă-te tu deoparte să mă pun eu, hai să ne unim noi să le frângem gâtul celorlalţi, hai să mai punem de-o diversiune, îi facem din vorbe. Nu-şi dau seama că nu se mai uită nimeni la ei. Când personajul care se bucură de cea mai mare încredere are un sfert din voturile românilor, când pe omul cel mai puternic din sta