Orice demers extern de natură să ne întărească siguranţa naţională e salutar. Mai ales în condiţiile în care dificultăţile economice nu ne îngăduie să investim într-un sistem de apărare propriu suficient de solid. În acest context trebuie privită şi instalarea în comuna de juveţi Deveselu a scutului antirachetă american. Problema care se pune însă, atunci când se ia o măsură de o asemenea importanţă, care poate pune în balanţă destinul ţării, e cine şi cum hotărăşte aşa ceva. În ţări similare, cum sunt Cehia sau Polonia, guvernanţii nu şi-au permis să ia decizii capitale fără o consultare prealabilă, prin referendum, a populaţiei, căreia i-au fost furnizate toate datele necesare unei opţiuni responsabile. Iar când populaţia a spus Nu, aşa a rămas. La noi, în ciudata noastră democraţie, a fost, ca de obicei, viceversa. În doar 30 de minute, CSAT a hotărât - “Yes, Sir!” - nu numai amplasarea scutului la Deveselu, ci şi “gararea” pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu a avioanelor-cisternă americane, destinate alimentării în zbor a aparatelor de atac, sau transformarea portului Constanţa într-un soi de escală ori de refugiu pentru Marina militară americană.

Desigur, de aici decurg - şi doar nişte adormiţi le pot ignora - şi riscuri strategice, nu doar beneficii. Fie spus, “consultat”, el, nu populaţia, primarul din Deveselu a pocnit din călcâie la Cotroceni, iar apoi s-a declarat încântat că, poate, buticurile şi crâşmele din comună vor avea clienţi. La atât îl duce mintea, nu s-a gândit să se intereseze dacă nu cumva instalaţiile au şi efecte nocive asupra sănătăţii vecinilor. Şi ce compensaţii financiare vor oferi americanii oltenilor. În rest, după instalare, care va fi gratuită, scutul ne va costa: mentenanţa va fi suportată de toate ţările NATO. Altminteri, deocamdată, a determinat doar un mormăit nemulţumit al ursului de la Moscova, după cum nu cred că Ahmadi