În localitatea Lupşa, judeţul Alba, are loc, în perioada 5-6 mai, un seminar de lucru al beneficiarilor de finanţări pentru proiecte de activităţi generatoare de venituri, din cadrul Schemei de Dezvoltare Socială a Comunităţilor Miniere (SDSCM) din judeţele Alba, Bihor, Caraş Severin şi Sălaj.
Seminarul are ca scop creşterea gradului de sustenabilitate al proiectelor care au beneficiat de finanţare şi în acest sens vor fi realizate schimburi de experienţă între beneficiari, vor fi prezentate oportunităţile de dezvoltare şi de finanţare active, vor fi identificate nevoile de suport şi actualizate planurile de afaceri.
SDSCM este o componentă a proiectului „Închiderea Minelor, Refacerea Mediului şi Regenerare Socio-Economică”, în cadrul părţii B, „Regenerarea Socio-Economică”. Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale (ARDDZI) este agenţia de implementare a părţii B a proiectului şi derulează SDSCM prin Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS).
Fondurile au provenit dintr-un împrumut rambursabil al Guvernului României de la Banca Mondială şi au putut fi accesate de către organizaţii comunitare din localităţile afectate de restructurarea sectorului minier.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=23864