Filmul „Thor“ este primul eveniment cinematografic de anul acesta. Urmează ultimul „Harry Potter“ şi noile pelicule din seriile „Transformers“ şi „Piraţii din Caraibe“. Vara este terenul de joacă al filmelor de acţiune cu buget mare, al comediilor romantice cu supervedete şi al noilor episoade ale francizelor celebre.
De obicei, cuvintele care definesc filmele de vară sunt: viteză, efecte speciale, science-fiction, supereroi. Acestea sunt valabile şi pentru 2011. Printre altele, avem parte de preoţi războinici care se luptă cu vampiri, cowboy din Vestul Sălbatic care au probleme cu extratereştrii, supereroi care se luptă cu nazişti sau mutanţi care se confruntă cu comunişti. Vara lui 2011 poate fi numită vara luptelor ciudate, între creaturi de tot felul, însă anul iese în evidenţă drept cel în care apar cele mai multe filme cu supereroi. Motivul? Editura Marvel, care deţine drepturile de ecranizare pentru eroii din portofoliul său, a trecut la treabă şi a lansat proiecte pe bandă rulantă. Cele care au deschis drumul sunt ambele filme „Omul de oţel" din 2008, respectiv 2010.
„Thor" sparge gheaţa
Următorul pe listă este „Thor", peliculă care are astăzi premiera pe marile ecrane din România, dar şi din Statele Unite. Filmul, despre zeul scandinav al fulgerului, care este şi un îndrăgit supererou de benzi desenate, a putut fi văzut deja de australieni, de britanici şi de cetăţenii altor state. În prima săptămână de la lansare, „Thor", din distribuţia căruia fac parte Chris Hemsworth, în rolul principal, Anthony Hopkins şi Natalie Portman, a reuşit să încaseze 116 milioane de dolari.
Următorul film marca Marvel apare pe 5 august şi-l are ca protagonist pe „Căpitanul America", interpretat de Chris Evans. În film mai joacă şi actorul de origine română Sebastian Stan, dar şi Samuel L.Jackson, Stanely Tucci şi Tommy Lee Jones. Românii