Oricât aş încerca, nu pot gândi de ce am iubit ploaia măruntă de astăzi. Să fie pălăriile nebune ale umbrelelor care au umplut străzile de culoare? Descătuşarea dulce a florilor de liliac? Mirosul verdelui strivit de paşii prea grăbiţi să poposească-n tihnă? Sau… sau… să fie oare iuţeala râmelor deşirate pe asfaltul umed, ţâşnite tocmai din măruntaiele pământului?… Cred că am iubit-o pur şi simplu.
Astăzi, după mai bine de doi ani, am hotărât să-mi schimb umbrela. Îmbătrânise. Iar negrul devenise şi mai negru. Dar eu, căzută-n patima comodităţii, i-am tolerat prezenţa. Nepăsătoare. Şi mi-am ţinut-o aproape. Iar umbra-i mi-a fost scut. Acum, albastru. Bleu. Turcoaz. Câte puţin din toate. Pe aripile-i, flori galbene sunt presărate. Vii. Şi de-mi ridic fruntea, văd cerul cum mă plouă. Ştiu, ştiu… Ce mai realizare! Pentru unii… necunoscut. Pentru mine însă, mici bucurii ce duc spre mai departe.
Când lacrimă cerul, las muzica să-mi cânte. Şoptit. Minute-n şir, închid ochii. Şi mă las purtată de la o picătură la alta, în infinitul liniilor de portativ. Iar seara mă găseşte tăcută… Crying in the rain.
Someday, when my cry is done, I’m gonna wear a smile and walk in the sun…
Lăsaţi-vă gândurile să ajungă în flacăra lor de ploaie târzie! Primiţi atingerea catifelată şi rece. Prindeţi săruturile şi păstraţi-le taina! Primiţi îmbrăţişarea! Iubiţi-o! Căci forţa ei e dătătoare de viaţă!
Trecut de 11… Cerul stă să plouă. E târziu. De veţi voi, purtaţi-mi ploaia-n dar.
Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Oricât aş încerca, nu pot gândi de ce am iubit ploaia măruntă de astăzi. Să fie pălăriile nebune ale umbrelelor care au umplut străzile de culoare? Descătuşarea dulce a florilor de liliac? Mirosul verdelui strivit de paşii prea grăbiţi să poposească-n tihnă? Sau… sau… să fie oare iuţeala râmelor deşirate pe asfaltul umed, ţâşnite t
