Asta ar fi şoptit (apud. Jorge Luis Borges) înaintea sfârşitului, Henry James. Mi-am reamintit episodul în urmă cu câteva zile, când, la 30 aprilie, s-a stins un alt uriaş – Ernesto Sábato. Relaţia dintre cei doi argentinieni rămâne ea însăşi istorie literară căci are toate ingredientele care dau seamă despre ideea de destin – de la cel argentinian la cel universal şi înapoi.

Diferenţa de vârstă dintre cei doi, 12 ani, i-a fost suficientă lui Sábato spre a privi spre Borges ca spre un maestru, deşi erau tipuri diferite de scriitori, şi l-a ajutat pe Borges să se prefacă, pentru lungi perioade de timp, că nu e interesat de isprăvile lui Sábato. E greu să găseşti opinii ale lui Borges în legătură cu Sábato, în vreme ce Sábato a scris mult despre Borges, ba l-a şi “călătorit” prin romanele sale.

A fost meritul extraordinar al ziaristului Orlando Barone de a le propune o serie de întâlniri — desfăşurate cele mai multe dintre ele în apartamentul pictoriţiei uruguayene Renée Noetinger din Buenos Aires – în care Borges şi Sábato au discutat, uneori pe teme sugerate chiar de Barone, iar ziaristul a înregistrat conversațiile.

Discuțiile desfășurate în 1974 și 1975 s-au transformat într-o carte fascinantă — Dialoguri Borges Sabato (1976). Ea a fost publicată şi în româneşte (2005), de RAO International Publishing Company, în traducerea Ileanei Scipione, căreia îi datorăm o foarte frumoasă postfaţă şi un util set de 150 de Note. Când începe seria dialogurilor, Borges are 75 de ani, Sábato - 63 iar martorul Barone – 35.

Înaintea ultimului dialog, 15 martie 1975, Orlando Barone notează:

”Despre ce vor vorbi azi? Nu ştiu, poate că aş putea sugera vreo temă.

Totuşi, ei vorbesc deja, fără să mai aştepte. Gravă şi sonoră, vocea lui Sábato. Stinsă şi slabă, vocea lui Borges.

Închid ochii fără ca ei să-şi dea seama şi-mi închipui un teatru unde