Au cântat pe aceeaşi scenă cu trupe mari ca Iron Maiden, Manowar, Nazareth, WASP, Sepultura, Prodigy, Rasmus, The Cult, Royal Hunt, iar pe 9 iunie vor cânta în deschiderea concertului Scorpions din Bucureşti. E vorba de Coiotu, Balaurul, Oscar, Popa şi John, membrii formaţiei Trooper.
Pe 6 mai ne invită la un concert unplugged în club Wings din Capitală, în care vor sărbători întoarcerea Balaurului pe scenă după o complicată operaţie pe coloană.
Alin Dincă, solistul Trooper, poreclit şi Coiotu, ne-a dezvăluit câteva din surprizele pregătite fanilor la concertul din 6 mai, ne promite că în toamnă vor lansa un nou album şi ne spune ce înseamnă pentru Trooper să cânte pe aceeaşi scenă cu o trupă "uriaşă", Scorpions.
Aţi organizat timp de trei ani la rând un festival de muzică rock în Târgovişte. Vă mai propuneţi să organizaţi în viitor un astfel de festival? Eventual în Capitală?
Alin Dincă: Este adevărat că într-o perioadă foarte grea pentru muzica rock, noi (Trooper) am organizat în Târgovişte un festival. L-am mutat în Bucureşti în 2003, dacă nu mă înşel, însă l-am întrerupt după 2 ediţii din cauză că nu era foarte simplu să locuieşti în Târgovişte si să te ocupi de treburi în Bucureşti. Am renunţat şi am preferat sâ ne ocupam mai mult de noi. Acum simt că aş vrea să punem din nou o "nebunie" pe picioare, dar vom vedea ce ne rezervă viitorul. Avem multe planuri.
Sunteţi pe piaţa muzicală de aproape 16 ani. Cum vi se pare că a evoluat rock-ul autohton în aceşti ani?
A.D: A evoluat sau nu, greu de spus. În urmă cu 16 ani totul se făcea cu sufletul. Acum este vorba numai despre business, motiv pentru care toţi vor să fie "la modă". Nu mai poţi cânta ceea ce-ţi place pentru că nu eşti "la modă". Rock-ul nu a fost niciodată la modă. Dar multă lume nu prea înţelege asta. Normal că au apărut muzicieni minunaţi, normal că au apărut o mul