Dezvoltatorul imobiliar ModaTim Investment, controlat de producătorul din industria textilă ModaTim din Timişoara, a anunţat că în acest an va demara lucrările de construcţie la a patra clădire de birouri din cadrul proiectului City Business Center din Timişoara, ce urmează a fi finalizată în iunie 2012.
Imobilul va adăuga 9.500 mp închiriabili celor 25.000 mp deja daţi în folosinţă şi va presupune o investiţie estimată la 11 mil. euro, din care aproximativ jumătate provin din fonduri europene.
City Business Centre este un complex de birouri clasa A, situat în zona centrală a oraşului, ce va include cinci corpuri cu o suprafaţă de 43.000 mp închiriabili.
Compania estimează o creştere cu 1,3 milioane de euro, aproape 50%, a veniturilor din chirii, generată de exploatarea celor 9.776 metri pătraţi aferenţi clădirii C pe tot parcursul anului. Acest corp a fost dat în folosinţă în noiembrie anul trecut.
“Veniturile din chirii generate de City Business Centre Timişoara au înregistrat o creştere de 13% faţă de anul precedent, iar gradul de ocupare a clădirilor A şi B, însumând 15.000 de mp închiriabili, a ajuns la 95%. Mutarea sediului Direcţiei Financiare în vecinătatea complexului a generat un interes crescut pentru spaţiile noastre din partea mai multor jucători din domeniul financiar-bancar”, a declarat Ovidiu Şandor, CEO-ul ModaTim Investment.
Printre chiriaşii complexului de birouri se numără Alcatel-Lucent, Microsoft, Autoliv, Visma Software sau Cmed, la care se adaugă contracte nou semnate cu Wipro Technologies, Raiffeisen Bank sau BCR totalizând 5.800 mp. Numărul persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în City Business Centre Timişoara a crescut cu aproape 55%, de la 1.300 în 2009, la peste 2.000 la finalul lui 2010.
Compania a fost înfiinţată în 2005 de către producătorul din industria