FC Vaslui este singura formaţie din cele trei considerate cu şanse mari la cucerirea titlului ce nu a ocupat niciodată prima treaptă a podiumului la finele unei etape.
Începutul slab de sezon al grupării moldovene le-a produs acestora o diferenţă mare faţă de echipele fruntaşe,astfel, pentru vasluieni, etapele ce au urmat demiterii lui López Caro au consemnat un "galop" de recuperare a punctelor pierdute.
O scurtă recapitulare a evoluţiei "galben-verzilor" ni-i prezintă pe aceştia într-o creştere de la ultimul loc deţinut după etapa inaugurala la poziţia a treia, poziţie pe care s-au aflat fără întrerupere din runda a 17-a. Ba mai mult, rolul actualului tehnician s-a făcut simţit şi în clasament, instalarea "Dulăului" înaintea duelului cu CFR a consmnând o creştere de trei poziţii, de pe şase pe trei, o apropiere la două puncte de locul întâi, dar şi o recuperare de şase puncte faţă de liderul etapei a 10-a (ultima a lui Caro), Oţelul. Defapt, pentru moldoveni, diferenţa actuală de două puncte este cea mai bună din stagiunea curentă, ei atingând-o pentru întâia oară în etapa a 27-a.
Aşadar, o eventuală victorie a celor de la FC Vaslui, coroborat cu un insucces al Galaţiului ar urca echipa lui Porumboiu "în premieră" în sezonul 2010/2011 în fotoliul de lider.
6 echipe au condus cel puţin o rundă în stagiunea curentă: Oţelul 20 etape, Dinamo 4 etape, Timişoara 3 etape, Rapid, Mediaş şi Steaua câte o etapă. FC Vaslui este singura formaţie din cele trei considerate cu şanse mari la cucerirea titlului ce nu a ocupat niciodată prima treaptă a podiumului la finele unei etape.
Începutul slab de sezon al grupării moldovene le-a produs acestora o diferenţă mare faţă de echipele fruntaşe,astfel, pentru vasluieni, etapele ce au urmat demiterii lui López Caro au consemnat un "galop" de recuperare a punctelor pierdute.
O