Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii constănţeni vor acumula experienţă în spitalele din Turcia

Publicat in Ziua Constanta, joi 5 mai 2011 ·

O delegaţie formată din membrii Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă şi din Dănuţ Căpăţînă - directorul unităţii, Cătălin Grasa - directorul medical, Dana Pleş - şeful Secţiei de Oncologie şi un medic de la Radiofiziologie va pleca în perioada 10 - 13 mai în Turcia, pentru a vizita spitalele şi centrele de sănătate administrate de Grupul Acibadem. De asemenea, delegaţia constănţeană va vizita şi spitalele grupului Anadolu, care sunt renumite pentru centrele de excelenţă în oncologie. „În cadrul acestei vizite vom pune bazele unui parteneriat de durată, în baza căruia vom derula schimburi de experienţă. Medici şi asistente de la SCJU vor merge în Turcia, unde vor căpăta experienţă în domeniul oncologic. De parteneriat vor beneficia pacienţii, a căror evoluţie va putea fi monitorizată şi de noi, dar şi de spitalele din Turcia", a declarat Dănuţ Căpăţînă, managerul SCJU Constanţa. La rândul său, directorul medical Cătălin Grasa a ţinut să precizeze că parteneriatul cu spitale din Turcia care au centre de excelenţă în oncologie este o realizare mare. „Găsirea unei modalităţi de a monitoriza pacienţii noştri de către specialişti din Turcia este o realizare demnă. În regiunea noastră se poate face medicină performantă în oncologie", a subliniat dr. Cătălin Grasa.

O delegaţie formată din membrii Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă şi din Dănuţ Căpăţînă - directorul unităţii, Cătălin Grasa - directorul medical, Dana Pleş - şeful Secţiei de Oncologie şi un medic de la Radiofiziologie va pleca în perioada 10 - 13 mai în Turcia, pentru a vizita spitalele şi centrele de sănătate administrate de Grupul Acibadem. De asemenea, delegaţia constănţeană va vizita şi spitalele grupului Anadolu, care sunt renumite pentru centrele de excelenţă în oncologie. „În cadrul acestei vizite vom pune bazele unui partene

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 58 minute
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 6 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum 49 minute
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°