La Medgidia, asfaltarea străzilor creează şi unele inconveniente pentru locuitori. Un cititor al ziarului ne-a transmis prin intermediul unui comentariu că bordurile puse pe marginea străzii blochează garajele oamenilor.
„Cetăţenii medgidieni din zona Oraşul Nou, blocurile VS, se confruntă cu o mare mizerie. Iată despre ce este vorba: pe strada Podgoriilor se asfaltează şi, din cauza bordurilor care se pun, mulţi proprietari de garaje nu mai pot să-şi deschidă uşile, ba mai mult, trebuie să facă şi modificări în garaje", ne-a transmis un locuitor al municipiului Medgidia, printr-un comentariu postat pe site-ul ZIUA de Constanţa.
Contactat telefonic, viceprimarul municipiului Medgidia, Sorin Ţuţuianu - cel care a supervizat derularea asfaltării străzilor - ne-a declarat că montarea de borduri este necesară, iar drumul nu putea ocoli garajele locuitorilor de pe strada în cauză. „Strada respectivă nu a avut nici sistematizare, unul dintre garaje fiind construit chiar pe un canal colector. Sâmbătă, a trecut şi domnul primar prin zonă, iar începând de luni, o echipă de angajaţi ai primăriei s-a ocupat, în fiecare zi, după ora 14.00, de tăierea uşilor de la garajele respective, pentru a rezolva problema. Bordurile erau necesare pentru că opresc apa să intre sub asfalt, apă care pătrundea chiar şi în garaje. Cetăţenii din zonă sunt oricum principalii beneficiari ai asfaltării. Problema s-a rezolvat în proporţie de 70-75%, garajele nefiind în număr foarte mare, 10 sau 12 la număr, cu aproximaţie", a afirmat viceprimarul Sorin Ţuţuianu.
La Medgidia, asfaltarea străzilor creează şi unele inconveniente pentru locuitori. Un cititor al ziarului ne-a transmis prin intermediul unui comentariu că bordurile puse pe marginea străzii blochează garajele oamenilor.
„Cetăţenii medgidieni din zona Oraşul Nou, blocurile VS, se confruntă cu o mare