Accesul pe piaţa muncii din Elveţia va rămâne restricţionat cel puţin până la sfârşitul lui mai 2014 pentru români şi bulgari, după ce Guvernul elveţian a anunţat, ieri, că va prelungi perioada tranzitorie pentru cetăţenii acestor state.
Acordul privind libera circulaţie a persoanelor, încheiat în 1999, prevede posibilitatea de menţinere cu titlu temporar a restricţiilor naţionale pe piaţa muncii pentru maximum şapte ani. Prima prelungire, la care a recurs Elveţia, nu trebuie motivată, relatează Le Matin, potrivit mediafax.ro.
În cazul unor perturbări grave sau al unor ameninţări cu perturbări grave pe piaţa muncii, Elveţia ar putea prelungi perioada tranzitorie cu încă doi ani, până în mai 2016.
Cererea de forţă de muncă bulgară şi română se manifestă în principal în sectorul serviciilor (76% din autorizaţii) şi în agricultură (17%).
La sfârşitul lui decembrie, 8.690 de cetăţeni bulgari şi români locuiau în Elveţia, ei reprezentând 0,8% dintre cetăţenii europeni. Spre deosebire de sfârşitul lui 2009, numărul lor a crescut cu 17,5 la sută, respectiv 1.292 de persoane.
Totodată, nici în Germania şi Austria piaţa forţei de muncă nu este deschisă pentru muncitorii români şi bulgari. Cetăţenii din opt noi state membre au posibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă pe teritoriul Germaniei şi Austriei începând cu 1 mai, însă România şi Bulgaria nu fac parte din aceste ţări, ele trebuind să mai aştepte doi ani până să le fie ridicate restricţiile.
Eurodeputata Corina Creţu crede că nu este justificat ca, la mai bine de patru ani de la aderare, România şi Bulgaria să facă obiectul restricţiilor. "Cred că păstrarea barierelor va sta în calea atingerii potenţialului maxim în ceea ce priveşte forţa de muncă, în contextul redresării economice europene. Realitatea ne arată că posibilele consecinţe ale fluxului de forţă de muncă din România sunt