VH2 şi Magnolia deschid concertul pe care duo-ul suedez Roxette îl va susţine pentru prima dată în România, pe data de 30 mai la Zone Arena. Concertul de la Bucureşti, organizat de Emagic, este inclus în cel de-al zecelea turneu mondial din cariera trupei.
VH2 este fără îndoială o trupă care nu mai are nevoie de prezentare, un adevărat "supergrup" ce include câteva dintre cele mai apreciate nume ale muzicii româneşti din ultimii 25 de ani. VH2 a fost înfiinţată de Gabriel Cotabiţă şi Mihai Pocorschi, alături de cei doi aflându-se în componenţa actuală Cătălin Tută Popescu - keyboards, background vocals, Răzvan "Lapi" Lupu - tobe, backround vocals, Vladimir Pocorschi - lead guitar, background vocals, Eugen'"Soe" Sonia - bass, Cătălin "Ţeava" Catoiu - percuţie. Primul single al trupei, "Trece vremea", extrem de bine primit de public, a precedat apariţia albumului de debut VH2, "Greatest Hits". Materialul a fost reediat un an mai târziu, sub numele "Dacă n-ai iubi", incluzând, alături de single-ul omonim, piese precum "Fiecare zi fără tine", "Mai stai", "Nu-mi mai pasă". Luna aceasta, pe 18 mai, VH2 va lansa un nou material discografic ce va purta numele "2-VH2", cele mai noi piese incluse pe acest album putând fi ascultate de fanii trupei şi în cadrul concertului ce va preceda show-ul Roxette din 30 mai.
O prezenţă mai nouă pe scena muzicală autohtonă, Magnolia este proiectul "de suflet" al Ralucai Leahu, cunoscută atât pentru activitatea sa muzicală, cât şi ca DJ şi prezentator de radio şi TV. Alături de Dan Leahu -chitară şi synth, Radu Anghel la bass şi Bogdan Moroşanu la tobe, Magnolia manipulează sunetele şi pendulează între stiluri, rezultatul fiind un sound fresh, reconfortant şi îmbietor. Astfel, stilul retro predomină, dar muzica disco este doar un teren de joacă pentru influenţele electro, pop, soul şi chiar rock. La finele anului