Ministrul bulgar de interne, Ţvetan Ţvetanov, a declarat că ţara sa susţine propunerea privind modificarea acordului Schegen, formulată iniţial de Franţa şi Italia şi promovată apoi de Comisia Europeană.
"Bulgaria va susţine propunerile de schimbări la Acordul Schengen, care prevăd suspendarea temporară a participării unei ţări, în cazul unei situaţii de urgenţă", a declarat ministrul bulgar de interne Ţvetan Ţvetanov la o întâlnire cu ambasadorii statelor membre UE, relatează Sofia News Agency.
Ţvetanov a subliniat că reforma propusă nu oferă privilegii şi presupune responsabilităţi mai mari pentru statele din spaţiul Schengen.
"Bulgaria este mai bine pregătită în prezent pentru a răspunde criteriilor tehnice ale Schengen decât sunt unele dintre statele membre mai vechi", a dat asigurări oficialul, adăugând că s-a înregistrat o creştere a numărului de imigranţi ilegali care încearcă să intre în Bulgaria, în urma revoltelor din lumea arabă.
Comisia Europeană a propus miercuri ca guvernele din Schengen să poată reimpune controalele la frontiere, dacă se confruntă cu un aflux de imigranţi ieşit din comun. CE a subliniat, însă, că o astfel de măsură trebuie să fie temporară.
Mişcarea reflectă temerile apărute după sosirea în Italia a circa 25.000 de imigranţi ilegali din Africa de Nord, majoritatea tunisieni.
Numai o ameninţare la adresa ordinii publice este în prezent considerată o justificare pentru reimpunerea controalelor la graniţe.
Schimbările de reguli vor fi discutate de miniştrii de interne din UE la 12 mai şi ar trebui finalizate la summitul UE de luna viitoare.
Zona Schengen acoperă 22 de state UE şi trei state non-UE - Islanda, Norvegia şi Elveţia. Marea Britanie şi Irlanda menţinuseră controlul paşapoartelor. România şi Bulgaria speră să adere la Schengen anul acesta.
Ministrul bulgar de interne, Ţvetan Ţvet