Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Georgiana Ghindaru - Prietena acuarelelor

Publicat in Adevarul, vineri 6 mai 2011 ·

Fiecare zi din viaţa adolescentei începe în atelierul de pictură. În momentul în care se aşază în faţa şevaletului surprinde în mod inedit fiecare crâmpei al realităţii.

Georgiana a început să studieze artele plastice încă din clasa I. A fost îndrumată de către cea mai bună prietenă a sa să meargă la Liceul de Artă. Amândouă visau să devină artiste plastice. „Cea mai bună prietenă a mea s-a înscris la clasa de desen de la Liceul de Artă şi i-am rugat pe părinţii mei să mă ducă şi pe mine“, povesteşte adolescenta. Chiar dacă la început s-a acomodat mai greu cu pensula şi acuarelele, Georgiana a reuşit totuşi să se împrietenească cu ele.

Potrete şi peisaje

Tânăra artistă adoră să picteze peisaje şi portrete. Se simte foarte bine în momentul în care transpune pe pânză chipurile oamenilor care îi plac. De asemenea, fiecare din peisajele pe care le realizează conţin şi stările sale sufleteşti. Consideră că între natură şi oameni există o legătură foarte strânsă. Cele mai multe dintre tablourile sale abundă de culori calde, precum roşul, galbenul sau portocaliul, pentru că Georgiana este o fire veselă şi optimistă. „În foarte multe dintre peisajele mele, se regăsesc locurile prin care eu am trecut cândva şi care mi-au plăcut foarte mult. Am reprezentat marea, muntele, copacii“, îşi descrie Georgiana operele.

Desinger-ul bio

Alături de o altă colegă de clasă, pe numele său Adina Coteanu, a reuşit să creeze şi haine care se încadrează în stilul de modă bio. Fetele au realizat articole vestimentare din materiale reciclabile, precum hârtia sau plastic. „Am reuşit să realizăm rochii, bluze şi fuste din hârtie pentru a le arăta oamenilor că trebuie să protejeze natura şi să aibă grijă de mediul înconjurător“, spune Georgiana.

Cu ocazia desfăşurării olimpiadei judeţene de desen, anul trecut, cele mai bune lucrări ale artiştilor adolescenţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Persoane fizice pot accesa programul Rabla începând cu data de 30 septembrie 2025! Ce valoare au tichetele

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Fondului pentru Mediu anunță lansarea sesiunii de înscriere în cadrul Programului Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice începând cu data de 30 septembrie 2025, ora 10:00. Potrivit unui comunicat al AFM, sesiunea va rămâne deschisă pân

Purtătorul de cuvânt a Guvernului, clarificări despre disputele din coaliţie privind afirmația sa despre plafonarea preţurilor. „Nu am opinii personale”

Adevarul acum 37 minute
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat joi, despre disputele din coaliţie privind afirmația sa despre plafonarea prețurilor la alimentele de bază, că un purtător de cuvânt nu exprimă opinii personale, ci vorbește având în spat

Macron va prezenta „dovezi științifice” în fața instanței din SUA pentru a demonstra că soția sa Brigitte este femeie, în procesul cu o vedetă MAGA

HotNews acum 5 ore
Soții Macron au intentat un proces împotriva vedetei conservatoare Candace Owens, care a promovat intens ideea că soția președintelui s-a născut bărbat. Președintele și soția sa susțin că Owens „a ignorat toate dovezile credibile care îi infirmau te

SURSE Percheziții DNA la Brașov și Galați într-un dosar de corupție. Vizați lideri PNL și directorul Companiei de Apă

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim vice-președintele PNL Brașov, vice-președintele CJ și directorul companiei de apă ar fi vizați într-un dosar de corupție al serviciului teritorial Brașov al DNA în care au loc 12 percheziții în Brașov și Galați, informează surse judiciare. Prim

Ministerul Muncii Guvernul prelungește până la 31 decembrie 2025 termenul de trecere la platforma REGES-ONLINE pentru angajatori

Ziua Constanta acum o ora
La propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Guvernul a aprobat astăzi prorogarea termenului de trecere de la sistemul Revisal, la platforma REGES-ONLINE, până la data de 31 decembrie 2025, pentru a veni în spri

Premierul Bolojan merge luni la Bruxelles pentru întâlniri cu comisari europeni / Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Nu apare în program o întâlnire cu Ursula von der Leyen

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan va efectua, luni, o scurtă vizită la Bruxelles, unde va avea întâlniri cu comisarii europeni pe economie și pe apărare. Șeful Guvernului nu are în program și o întâlnire cu pre

Cinci persoane, coordonatori sau administratori ai unor firme de ride sharing, trimise în judecată pentru evaziune fiscală. Prejudiciu de peste 67 de milioane de lei, spun procurorii

HotNews acum 3 ore
Cinci persoane, coordonatori sau administratori ai unor firme de ride sharing, au fost trimise în judecată de DNA pentru evaziune fiscală în formă continuată, dare de mită în formă continuată şi spălarea banilor într-un dosar cu un prejudiciu de pes

De la debutul internațional la succesul pe piața din România: povestea MOVA și viziunea pentru un viitor inteligent

Adevarul acum 45 minute
MOVA, lider global în tehnologia de lifestyle premium, intră oficial pe piața din România, aducând un ecosistem inteligent complet, un design inovativ și o garanție de trei ani – o premieră pe piața globală de electrocasnice.

World Class România reunește comunitatea activă la București pentru cea de-a 11-a ediție a BeHealthy Festival

HotNews acum o ora
Pe 27 septembrie, World Class România invită publicul la cea de-a 11-a ediție a #BeHealthy Festival, un eveniment care a devenit deja o tradiție pentru cea mai mare rețea de health & fitness și piscine din țară. Festivalul va avea loc în parcarea Bi

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek în turul doi la Korea Open

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, locul 66 WTA, a fost învinsă, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 500 Korea Open, de la Seul, de favorita principală şi numărul 2 mondial, poloneza Iga Swiatek. Swiatek s-a impus, scor 6-3, 6-2, după o oră şi 33

Vremea

București
acum

22°
joi

11°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

17°/27°
dum.

19°/29°
Iasi
acum

20°
joi

12°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/29°
Constanta
acum

20°
joi

13°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

10°/20°
vin.

11°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
joi

10°/23°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

17°/32°