Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carantină politică pentru Partidul Popular Maghiar din Ardeal

Publicat in Romania Libera, vineri 6 mai 2011 ·

Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, a mai făcut un pas spre crearea propriului său partid. Susţinătorii săi au depus, la Tribunalul Bucureşti, actele pentru înregistrarea noului Partid Popular al Maghiarilor din Ardeal. Formaţiunea ar urma să fie una de dreapta, care va aspira la statutul de membru al Partidului Popular European. Laszlo Tokes este membru al acestei formaţiuni politice europene şi este sprijinit de premierul maghiar Viktor Orban, cel care este liderul formaţiunii maghiare FIDEZS, principalul partid de guvernare, şi unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Popular European.

Reacţii de respingere

Însă, în România, viitorul partid al lui Laszlo Tokes pare să fie pus direct în carantină de către partidele din România. Dacă liderii PDL, aflaţi pe ultima sută de metri a campaniei electorale interne, încă nu au reacţionat, liderii USL şi UDMR au avut poziţii tranşante, care au fost exprimate la Cluj. Liderul PSD şi co-preşedinte al USL, Victor Ponta, a declarat că, dacă o colaborare cu UDMR ar fi una dezirabilă pentru USL, însă a spus că nu ţine cu orice preţ la această colaborare, el a fost vehement atunci când a venit vorba de noul partid al maghiarilor ardeleni.

"Exclud orice colaborare între USL şi partidul domnului Tokes", a spus Victor Ponta. În opinia sa, acest partid ar fi rezultatul unei colaborări între premierul maghiar Viktor Orban şi preşedintele României, Traian Băsescu. În opinia lui Victor Ponta, Viktor Orban ar dori să obţină pentru FIDESZ voturile maghiarilor ardeleni care au primit cetăţenia ungară, iar Traian Băsescu ar dori să aibă un mijloc de presiune asupra UDMR. La rândul său, preşedintele UDMR, ministrul Culturii, Hunor Kelemen, a declarat că înfiinţarea acestui partid este "o greşeală, o greşeală istorică". El a afirmat că nicicând nu va fi de dorit înfiinţarea unui nou partid maghia

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Romgaz va furniza gaz natural clienților casnici și non-casnici. Ministerul Energiei salută inițiativa

Ziua Constanta acum o ora
Romgaz își extinde activitatea și va furniza gaze naturale direct către consumatori, atât casnici, cât și non-casnici Ministerul Energiei salută inițiativa strategică a Romgaz, companie energetică emblematică a României, de a-și extinde activitatea

Anca Todoni şi Gabriela Ruse au acces pe tabloul principal la Australian Open

News.ro acum o ora
Anca Todoni, locul 110 WTA, şi Gabriela Ruse, numărul 125 mondial, au acces, joi, pe tabloul principal la Australian Open, primul grand slam al anului. Todoni, favorită 12, în vârstă de 20 de ani, a trecut în ultimul tur al calificărilor sportiva am

Un tânăr de 18 ani a fost găsit spânzurat de un copac. Poliția a deschis un dosar penal

Ziare.com acum 34 minute
Poliţiştii au început cercetările după ce un tânăr de 18 ani a fost găsit spânzurat de un arbore pe un deal dintr-o localitate din judeţul Tulcea. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea infomează că poliţiştii din Izvoarele au

Noi avertizări ANM. Cod galben de ceaţă în zone din 8 judeţe

BusinessMagazin acum 51 minute
Localităţi din opt judeţe sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă şi gheţuş.

Funeralii de stat pentru fostul preşedinte american Jimmy Carter

HotNews acum 2 ore
Statele Unite organizează joi funeralii de stat pentru fostul lor preşedinte Jimmy Carter, punctul culminant al mai multor zile de omagii aduse laureatului Premiului Nobel pentru Pace care a marcat istoria ţării şi a lumii, informează AFP și News.ro

Cinci morţi în incendiile din Los Angeles. Biden şi-a anulat vizita în Italia. Autorităţile ordonă evacuarea centrului Hollywood-ului/ Jamie Lee Curtis, Billy Crystal, Paris Hilton, Mark Hamill, între celebrităţile care şi-au pierdut casele - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au murit în incendiile violente alimentate de vânturi puternice care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri. Incendiile de vegetaţie au distrus case

Alertă Cod Galben pentru județul Botoșani. Anunțul făcut de meteorologi

Botosani News acum 36 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip Cod Galben de instensificări ale vântului, pentru județul Botoșani. Aceasta este valabilă mâine, între orele 14:00 – 23:00. Potrivit meteorologilor, vântul va prezenta intensificări cu

POLITICO: România stabileşte o nouă dată a alegerilor, dar riscă acelaşi rezultat

News.ro acum 2 ore
România a stabilit o dată pentru repetarea alegerilor prezidenţiale după îngrijorările legate de „acţiunea hibridă agresivă” a Rusiei la primul tur, dar există în continuare riscul ca rezultatul să fie similar şi la a doua încercare şi să-l vadă pe

Monica Niculescu s-a calificat în finală la Hobart International, la dublu

News.ro acum o ora
Perechea Monica Niculescu/Fanny Stollar (România/Ungaria) s-a calificat, joi, în finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Hobart. Niculescu şi colega sa au trecut mai întâi în sferturi de perechea favorită 2, Ulrikke Ei

Virusul care se răspândește în China a fost depistat și în România O femeie din Oradea, infectată cu HMPV. Care este starea acesteia

Ziua Constanta acum o ora
Direcția de Sănătate Publică Bihor a confirmat primul caz de infecție cu metapneumovirus uman (HMPV) în România. O femeie în vârstă de 67 de ani din Oradea a fost diagnosticată cu această boală. Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, în

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

joi

8°/13°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/12°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°