(te-ai trezit şi priveşti pe fereastră cerul de iarnă în aşteptarea ninsorii. ca un stomac de câine otrăvit. pe noptieră ai putea să găseşti – îţi spui – cutia de lemn cu perdeluţă – ai visat-o? ai citit despre ea într-o carte? – cutia cu mai multe mâini pentru cei singuri. întinse hotărât gata să apuce. cu degete chircite gata să mângâie gata să fie mângâiate. o dimineaţă în care spaima îţi aşază bănuţii în palmă să clinchetească atunci când îţi strecori mâna dreaptă prin volanul cutiei şi strângi mâinile închipuite până când ţi se pare că treci în grabă printr-o baie de mulţime. într-o astfel de dimineaţă hella ar fi putut să-ţi susure în ureche „de-acum vei trăi la cheremul morţilor” – hella care e toată din şantung cenuşiu nasturi mici şi patru limbi ale imperiului pe care le ştie perfect – te-ai desprins prea devreme din carnea mamei şi de-atunci tot umpli un şir de gropi. tot de-atunci moartea îşi poartă triburile prin deşertul trupului tău. le întăreşte slăbiciunile aruncă praf în ochii celor ce-au început să vadă că drumul e întors în sine fără putinţă de scăpare. ea singură va ajunge-n pământul făgăduinţei din care smulgi tu bulgări şi pietre şi umpli un şir de gropi. „de-acum vei trăi la cheremul morţilor” ar fi putut hella să-ţi susure în ureche într-o astfel de dimineaţă. din mâna ta dreaptă încleştată în gol se prelinge un fir subţire de pământ negru. drumul însemnat al celor singuri)

*

luni miercuri şi vineri dis de dimineaţă uca merge la casa cu pişcoturi. cu mozaicul din felii albnegre ondulate pe care dacă-l priveşti prea mult te ia cu ameţeală. cum iese pe poartă uca simte un gust ciudat în gură de parcă ar fi mestecat stofă. asfaltul se face dintr-o dată un covor pe sub care alunecă bile vălurindu-l. oameni de cârpă fără feţe coboară şi ei strada în pantă până la podul de peste apa îndiguită din centrul oraşului. „nu cad – nu