N-am fost niciodată la Roma, oraşul, deci nici pe Olimpico.Întotdeauna mi-am spus că o voi face atunci când mă voi puteabucura de ea, de istoria ei, în timpul meu. În felul meu. Ultimeleveşti dinspre Capitală mă îndeamnă totuşi la o repliere. Nu, nu vadispărea Colosseumul ori Fontana di Trevi, ele vor fi acolo şipeste zece ani. E vorba despre fotbal, fotbalul mare. Şi despre unjucător asemenea.
"Popolo giallo-rosso, in piedi. Esce Il Capitano!". Voceacrainicului Carlo Zampa e amplificată de acustica de pe Olimpico. Emomentul în care Totti a fost schimbat, e momentul în care cei70.000 de suporteri chiar se ridică de pe scaune şi îşi însoţesccăpitanul către banca de rezerve cu ropote de aplauze. Ce-or gândioamenii ăia, ce i-o mâna în acest gest de respect şi recunoştinţăeternă? Dar el, Totti, Francesco Totti, ce-o simţi? Ce sentimentl-o încerca? Pe vremea când bătea mingea la Fortitudo, prima saechipă, visa să ajungă la Lodigiani, un soi de rampă de lansarepentru fotbalul profesionist. De la Lodigiani le-a refuzat pe Lazioşi Milan, alegând AS Roma. În 1989 a intrat pentru prima oară laTrigoria. Şi n-a mai părăsit-o niciodată. Acolo, pe Olimpico,lucrurile astea contează. Şi nu se uită niciodată!
Încet-încet, Regele îşi pregăteşte totuşi ieşirea din scenă. Deaici şi graba mea. Prefer oricând un bilet low-cost la Roma, decâtun fotbal low-cost de la LPF. Atunci nu ştiu dacă aş mai puteascrie "Popor microbist, în picioare! A IEŞIT Regele!". Ar fi preagreu! Şi oricum ar suna mai bine în italiană!
N-am fost niciodată la Roma, oraşul, deci nici pe Olimpico.Întotdeauna mi-am spus că o voi face atunci când mă voi puteabucura de ea, de istoria ei, în timpul meu. În felul meu. Ultimeleveşti dinspre Capitală mă îndeamnă totuşi la o repliere. Nu, nu vadispărea Colosseumul ori Fontana di Trevi, ele vor fi acolo şipeste zece ani. E vorba despre fotbal,
