Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declaraţia de venit bate la uşă

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 6 mai 2011 ·

Persoanele fizice mai au câteva zile la dispoziţie să depună Declaraţia de venit (Declaraţia 200) pentru sumele pe care le-au încasat în anul 2010. Potrivit directorului adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj, Mihai Antonescu, ultima zi de depunere este 16 mai şi au obligaţia depunerii declaraţiei menţionate persoanele care au avut venituri din activităţi independente, din profesii libere sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală. Deci, depun documentul cei care au venituri din comerţ, din prestări servicii, din exercitarea de meserii, cei care au mai mult de cinci contracte de închiriere. Mai depun declaraţia: medici, avocaţi, notari, auditori, experţi contabili, arhitecţi, precum şi cei cu contracte de drepturi de autor, cei cu brevete de invenţii etc. Dar, atenţie! Nu au obligaţia depunerii acestui document persoanele fizice care se încadrează în categoriile de mai sus, dar care au realizat veniturile respective prin stopaj la sursă (adică li s-au oprit contribuţiile la pensii, şomaj, sănătate) şi care au plătit impozit pe venit de 16%. Nu depun declaraţia nici persoanele care au venituri din activităţi independente impuse pe bază de norme de venit, „cu excepţia celor care au depus declaraţii de venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate“, spun oficialii DGFP Dolj. Mai depun Declaraţia 200 persoanele cu venituri din agricultură (nu şi cele care au vândut produse primare către firme specializate), oamenii care au avut venituri din transferul titlurilor de valoare şi cei care au vândut valută la termen, pe bază de contract.

Persoanele fizice mai au câteva zile la dispoziţie să depună Declaraţia de venit (Declaraţia 200) pentru sumele pe care le-au încasat în anul 2010. Potrivit directorului adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj, Mihai Antonescu, ultima zi de de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stuttgart a câștigat Cupa Germaniei după 28 de ani! Echipa de liga a treia, oprită în finală

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Stuttgart învins-o pe Arminia Bielefeld cu 4-2 și a câștigat astfel Cupa Germaniei pentru prima dată după 28 de ani.

Atac rusesc cu drone asupra Ucrainei, duminică dimineaţă: Trei persoane au fost ucise, alte 11 au fost rănite

G4Media acum 2 ore
Forţele ruse au atacat Kievul şi alte oraşe duminică dimineaţă, rănind cel puţin 11 persoane în capitală, în timp ce trei persoane au murit în oraşele din jurul acesteia şi deteriorând locuinţe şi alte clădiri, au declarat oficialii locali, citaţi d

Coreea de Nord a operat primele arestări pentru lansarea eșuată a unei nave de război

HotNews acum 2 ore
Coreea de Nord a reținut trei oficiali ai unui șantier naval în urma unui accident petrecut în timpul lansării unei noi nave de război, a relatat presa de stat, citate de BBC Părți din fundul distrugătorului de 5.000 de tone au fost zdrobite în timp

Franța: Justiția îi refuză fondatorului Telegram, Pavel Durov, o cerere de călătorie la Oslo

HotNews acum 3 ore
Justiția franceză i-a refuzat fondatorului Telegram, Pavel Durov, care este anchetat pentru complicitate la activități criminale, cererea de a călători la Oslo pentru a participa la o conferință, a indicat sâmbătă Parchetul din Paris, citat de AFP.

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 9 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Joe Biden, fotografiat în prima sa apariție publică de la diagnosticarea cu cancer. A participat la festivitatea de absolvire a nepotului său

Libertatea acum 9 ore
Joe Biden a apărut pentru prima dată în public după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte al SUA a participat vineri, 23 mai, la festivitatea de absolvire a liceului a nepotului său.

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european

Ziarul Financiar acum 13 ore
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european la alegerile prezidenţiale. Dan participă la marşul „Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 12 ore
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Caz cutremurător în Gaza: 9 dintre cei 10 copii ai unei doctoriţe au murit în cele mai recente atacuri ale Israelului

News.ro acum 11 ore
Cadavrele a 79 de persoane ucise în atacurile Israelului au fost transportate la spitale în ultimele 24 de ore, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din Gaza — un bilanţ care nu include spitalele din nordul ţării - grav afectat, în prezent inacces

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

News.ro acum 9 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/18°
lun.

10°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

14°/16°
mar.

12°/15°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/13°
Timisoara
acum

dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/22°