În 2011, sindicatele au primit cea mai grea lovitură (asta după ce diverşi le-au călcat în picioare în variate modalităţi – inclusiv unii lideri de sindicat). Întrebarea e următoarea. Aşa corupte şi chinuite cum or fi ele, avem de-ales între sindicate şi altceva? Pot obţine angajaţii drepturi altfel decî prin sindicalizare? Răspunsul meu personal: nu.

Mai nou, apărarea drepturilor muncitorilor pare apărată de guvern. Premierul se laudă că a ieşit cu inspectori şi poliţie la vînat munca la negru şi că a obţinut pentru 60 000 de romani contracte de munca. De ce nu a facut aceste mişcări in anii precedenţi? Răspunsul e simplu: nu era legiferată precaritatea locului de muncă. Acum nu mai costă nimic să o faci pe apărătorul muncitorilor. Ei au fost clar degradaţi din drepturi (aceia care le mai aveau). Aşa că statul poate s-o facă liniştit pe… sindicatul.

Lovituri foarte grele au fost primite prin noul dialog social, noul cod al muncii etc. Criticatac a propus saptamina aceasta o serie de articole solide care descriu situatia sindicatului în mileniul 3, la noi şi aiurea. O temă ignorată de media principale pentru că nu e sexy, nu aduce audienţă. O repropun eu aici. Măcar pentru efectul retrospectiv, ăla de peste 5-10 ani cînd o să pot împreună cu cîţiva prieteni să vă spun: “v-am spus eu”, haha.

G.M.Tamas scrie despre depolitizarea sinidicatelor, despre demodarea lor si despre sarcinile extrem de dificile ale sindicatelor din est:

Întrebarea cea mai dificilă este însă de natură politică. De un secol și jumătate, sindicatele au rămas pentru prima oară fără reprezentare și protecție politică (nemaivorbind de răspîndita ideologie media care neagă chiar și simpla existență a claselor și a luptei de clasă, vorbindu-ne numai de „culturi de grup“, de „lumi de valori“ etc.). Mișcarea sindicală va deveni fie subdirectoratul capitalului în ce privește organ