Cabala, printre adepţii căreia se numără şi Madonna, Demi Moore sau creatoarea de modă Donna Karan, susţine că în 2012 vor avea loc schimbări ‘nemaiîntâlnite’ în anii anteriori, şi oferă totodată mijloacele necesare pentru a primi aceste schimbări ‘cu bucurie’, transmite ACAN-EFE, preluat de Agerpres.
‘Vom fi îndemnaţi să facem aceste schimbări, iar îndemnul îşi are rădăcinile chiar în perioada actuală. Este vorba de prăbuşirea economică, de criza mondială sau de dezastre naturale. Putem ajunge să facem schimbările din viaţa noastră fie apelând la lumină şi la fericire, fie într-un mod dificil. Ceea ce este însă sigur este că o să realizăm modificările amintite’, a declarat liderul internaţional al Cabala, Karen Berg.
Berg, o americancă în vârstă de 69 de ani, conduce împreună cu soţul său, rabinul Philip Berg, Centrul Internaţional Cabala. Centrul are peste o sută de sedii în toată lumea.