Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polonezii care au magazinele Reserved au avut vânzări în stagnare

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 mai 2011 ·

Compania LPP Fashion, sub umbrela căreia se găsesc brandurile Cropp Town, Reserved şi House, a obţinut anul trecut afaceri de 5,6 milioane de euro, similare celor din 2009. Brandul Reserved este un brand din segmentul medium-high. Prin comparaţie, C&A se poziţionează pe segmentul medium-low, H&M se adresează clienţilor cu venituri medii. "Reserved este un brand pentru oameni tineri, între 18 şi 40 de ani, activi, cu venituri medii şi peste medie. Majoritatea clienţilor noştri sunt femei", spune Alexander Zeciu, directorul general al LPP Fashion.

În prezent compania deţine pe piaţă pentru toate cele trei branduri 12 magazine, în oraşe precum Bucureşti (AFI Palace Cotroceni, Băneasă Shopping City, Liberty Center), Brăila (Promenada Shopping Center) , Bacău (Arena Mall) şi Arad (Atrium Center). Cele mai multe, şase, sunt magazine Reserved. LPP Fashion a inaugurat primul magazin Reserved în România în aprilie 2008.

"În jur de 1.000 de clienţi trec zilnic pragul magazinelor Reserved", explică Zeciu. El mai spune că pentru moment compania nu are în plan să deschidă noi magazine în România. "În acest an nu avem în plan să deschidem alte magazine. Cel mai probabil acest lucru se va întâmpla în 2012." LPP este o companie poloneză ce deţine brandurile Reserved, Cropp, Promostars, House şi Mohito şi care are operaţiuni şi în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est. Compania, care deţine circa 900 de magazine la nivel mondial, a avut anul trecut afaceri totale de circa 2 mld. zloţi (500 mil. euro).

Compania LPP Fashion, sub umbrela căreia se găsesc brandurile Cropp Town, Reserved şi House, a obţinut anul trecut afaceri de 5,6 milioane de euro, similare celor din 2009. Brandul Reserved este un brand din segmentul medium-high. Prin comparaţie, C&A se poziţionează pe segmentul medium-low, H&M se adresează clienţilor cu venituri medii. "Reserved este un bran

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°