În octombrie 2010, actualii membri ai Delta Kappa Epsilon, frăţia de la Yale din care a făcut parte la vremea studenţiei şi George W. Bush, au mărşăluit prin spaţiile universităţii destinate studenţilor din anul întâi, scandând „Nu înseamnă da! Da înseamnă anal!" Pe pancartele lor scria „Ne plac zdrenţele de la Yale".
16 studenţi înscrişi la cursurile universitare şi postuniversitare, bărbaţi şi femei, au avut sentimentul că administraţia universităţii a făcut prea puţin pentru a combate asemenea încălcări ale dreptului studentelor la un mediu de studiu echitabil şi lipsit de ameninţări. În martie, ei au intentat un proces federal împotriva Universităţii Yale, invocând faptul că „lipsa de acţiune în legătură cu incidente de hărţuire sexuală şi agresiune sexuală a creat un «mediu ostil»".
Acţiunea în justiţie nu s-a oprit doar asupra incidentului cu Delta Kappa Epsilon. Plângerea menţionează că studentele din primul an erau incluse într-un clasament al atractivităţii sexuale, plus că, mai grav, universitatea nu a reacţionat de o manieră adecvată la denunţarea unor agresiuni sexuale, tentative de agresiune sexuală şi stalking. Potrivit Alexandrei Brodsky, studentă în anul trei la Yale şi una dintre cele 16 persoane care au depus plângere, studentele sunt „realmente frustrate şi dezamăgite de faptul că în repetate rânduri, Universitatea Yale nu reacţionează la acte publice şi private de hărţuire şi agresiune sexuală, fapt care...perpetuează un mediu în care aceste...acte sunt în regulă."
Plângerea studenţilor coincide cu o anchetă federală derulată de Biroul pentru drepturile civile din cadrul Ministerului american al Educaţiei, care a anunţat că va analiza politicile Universităţii Yale de gestionare a incidentelor de hărţuire şi agresiune sexuală. Nu e o bagatelă: Yale şi alte universităţi americane primesc anual milioane de dola